Alexandru Alexandrov face dezvăluiri explozive despre dosarele măsluite în cazul soției sale, Elena Udrea! În exclusivitate pentru Realitatea PLUS, acesta a vorbit despre modul în care a acționat statul paralel pentru arestarea fostului ministru al Turismului. Mai mult, acesta a mărturisit că Elena Udrea are dreptul să își poată vedea fetița o singură dată pe săptămână, timp de două ore însă niciodată nu a beneficiat de acest lucru în ultimii 2 ani de când este după gratii.
„Evenimentul de zilele trecute în care domnul Coldea a fost chemat la DNA pentru că intervenea în actul de justiție ne arată că ce spunea Elena Udrea de ani de zile e total adevărat. Dosarele ei au fost fabricate într-un mod total abuziv și ilegal. Vă reamintesc că în ianuarie 2015, Elena Udrea a făcut un denunț la DNA împotriva lui Coldea, care face vorbire despre intervenții în actul de justiție, genți cu bani primite și multe altele. Consecința acestui denunț a fost arestarea ei cu orice preț ca răzbunare. Elena Udrea, de 2 ani de zile, e în regim deschis și nu a primit nici măcar o singură zi de permisie de Crăciun, de Paște sau de ziua fetiței. Doi ani în care nu a reușit să ajungă nici măcar o zi acasă, cred că e exagerat. Legal, ar trebui să primească undeva la 30 de zile să vină acasă pe an, nu a primit de doi ani de zile nici măcar o singură zi”, a declarat Adrian Alexandrov.