Frunzele sunt dispuse în spirală, de formă variată, lungi de 2–5 cm, cu un pețiol de 1–3 cm. Florile au formă de trompetă, cu diametrul de 1-2,5 cm, albe sau roz pal, cu cinci dungi radiale mai închise la culoare.În funcţie de zonă se mai numeşte barbura, bună-dimineaţa, cămaşa-domnului, forfecari, fusta doamnei, fusta rândunicii, holbură, poala Maicii Domnului, poala rândunicii, pălămidă, poponet, rochiţa rândunicii.
Compoziţie: vitamina C, substanţe minerale, tanini, tanoizi, rezine, convolvulină, acid convolvulinic, calciu.
Acţiune: laxativă, purgativă (în cantităţi mari), coleretică-colagogă.
Indicaţii terapeutice: constipaţie, balonare abdominală, crampe intestinale, colecistită, hiperaciditate gastrică, gastrită, ulcer gastric, ficat ,,gras”; previne ciroza şi restabileşte funcţiile normale ale ficatului.
S-a mai constatat că rochiţa-rândunicii combate afecţiunile pielii, depresia, bronşita, scorbutul, herpesul bucal, candidoza, anumite tipuri de alergii, abcese, furuncule.
Cura cu ceai de rochiţa-rândunicii durează 15 zile pe lună, timp în care se bea, în fiecare dimineaţă, câte o cană de ceai.
Cum se administrează ceaiul de rochița rândunicii
Infuzia se prepară turnând 250 ml de apă clocotită peste o linguriţă cu vârf de plantă bine uscată şi mărunţită, se acoperă vasul, timp de zece minute, după care se strecoară, se îndulceşte cu puţină miere de albine şi se bea cald, cu înghiţituri mici, pe parcursul a 10 – 15 minute.
Pentru ca un astfel de ceai să aibă efectul aşteptat, se recomandă şi un regim alimentar adecvat bolii.Pulberea se obţine prin măcinarea, în râşniţa de cafea, a rădăcinilor uscate. Se râsneşte atât cât se consumă în 14 zile, perioadă după care planta îşi pierde din proprietăţi.
Din pulbere se ia câte o linguriţă pe zi, amestecată cu miere de albine, ca laxative şi antihemoragic.În tradiţia populară, frunzele de volbură se puneau pe tăieturi, pentru a opri sângerarea, ori pe furuncule. Rochiţa-rândunicii vindecă până şi rănile făcute de arsuri.
