Împreună cu Sfântul Cuvios Pahomie cel Mare, SFÂNTUL ANTONIE CEL MARE este apreciat ca fiind întemeietorul monahismului creştin. Trăitor în secolul al III-lea şi la începutul secolului al IV-lea, Sfântul Antonie cel Mare este prăznuit în fiecare an, în toate tradiţiile creştine, la data de 17 ianuarie.
Cuviosul ANTONIE CEL MARE s-a născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc, în anul 251, într-o familie de ţărani creştini înstăriţi. În copilărie, Sfântul prefera să meargă frecvent cu părinţii la biserică decât să-ţi petreacă timpul cu copiii de vârsta lui.
Astfel, el a învăţat de la părinţi şi de la bunici credinţa în Hristos. După moartea părinţilor, pe când el împlinise vârsta de 20 de ani, s-a ocupat de educaţia sorei sale minore. Când în biserică tânărul Antonie a auzit cuvântul Evangheliei, care spune : „De voieşti să fii desăvârşit, mergi, vinde avuţiile tale şi urmează Mie (Matei 19,21), a fost impresionat de aceste cuvinte şi a urmat îndemnul Evanghelistului.
Şi-a împărţit partea sa de avere săracilor, iar mai târziu a procedat la fel cu moştenirea sorei lui, pe care a lăsat-o în grija unei comunităţi de fecioare. Urmând sfatul unui ascet bătrân, Cuviosul a vieţuit o vreme într-o colibă la marginea satului natal Coma. În anul 285, când a împlinit vârsta de 35 de ani, Sfântul Antonie s-a stabilit într-o fortăreaţă izolată numită
Pispir, la marginea deşertului din Munţii Tebaidei, unde a trăit până-n anul 306.SFÂNTUL ANTONIE CEL MARE şi-a dorit să fie izolat complet de lume, după modelul pustnicilor deşertului şi ducea o viaţă foarte aspră: primea pâine prin acoperişul casei de două ori pe an, deoarece uşa de la intrare era zidită.
După multă muncă de convingere, de teama ereticilor arieni, ucenicii săi l-au determinat să părăsească fortăreaţa. În timp, s-a dus vestea despre viaţa aspră pe care Cuviosul o ducea, iar contemporanii săi îl considerau pe Antonie părintele spiritual al călugărilor din mai multe colonii monahice din deşertul Egiptului, printre care cele din Nitria şi Schit. Pe credincioşii care veneau la el să-i ceară un sfat, Sfântul Antonie îi îndruma să îmbrăţişeze viaţa monahală.
În jurul anilor 310, Cuviosul a făcut o călătorie la Alexandria, pentru a-i încuraja pe creştinii prigoniţi în timpul persecuţiilor romane, din vremea împăratului roman Maximian.
Marele pustnic a trecut la viaţa veşnică în anul 356, când împlinise vârsta de 105 ani. El a lăsat în urmă un număr impresionant de ucenici asceţi în lumea întreagă, cărora le-a lăsat cuvântul de învăţătură : Să creadă în Iisus şi să fugă de ispitele şi de înşelăciunile diavoleşti.
Interesant este faptul că SFÂNTUL ANTONIE CEL MARE răspundea în scris mesajelor primite de la credincioşii din toate categoriile sociale. În timp, ucenicii săi au ridicat o mânăstire pe locul unde Sfântul şi-a petrecut ultimii ani de viaţă.
Testamentul său
Înainte de a muri, SFÂNTUL ANTONIE CEL MARE a lăsat ucenicilor săi un testament prin care le cerea să fie îngropat într-un loc secret, pe care să nu-l descopere nimeni. Respectând întocmai dorinţa părintelui lor duhovnicesc, ucenicii au îngropat trupul Cuviosului încât, secole de-a rândul, nimeni nu l-a descoperit.
Abia în ultimii ani, în urma cercetărilor făcute pentru restaurarea Mănăstirii Sfântului Antonie din Egipt, constructorii au ajuns la concluzia că mormântul cu moaştele Sfântului s-ar afla sub Sfânta Masă a bisericii centrale a mănăstirii.Respectând dorinţa Cuviosului, care le spunea ucenicilor în testament:”Voi îngropaţi trupul meu, nimeni să nu ştie locul, afară de voi singuri. Iar eu la Învierea morţilor îl voi lua nestricăcios de la Mântuitorul”, mormântul a rămas pecetluit.
