Într-o epocă în care băuturile occidentale precum Coca-Cola și Pepsi erau rar întâlnite pe mesele românilor, Cico a devenit o adevărată emblemă a sucurilor carbogazoase autohtone. Deși mulți dintre tinerii de astăzi nu au avut ocazia să o încerce, amintirile legate de această băutură trăiesc prin poveștile nostalgice ale părinților și bunicilor, conform muzeulbradurilor.ro.
Lansat pentru prima dată în anii ’70, Cico reprezenta răspunsul României socialiste la băuturile capitaliste care dominau piața globală. Inițiativa de a crea această băutură nu a fost inițiată de Nicolae Ceaușescu, cum s-ar putea crede, ci de fratele său, Ion Ceaușescu. Acesta a propus înființarea unei rețele de fabrici de conserve și sucuri pentru a valorifica fructele și legumele cultivate în țară.
Numele „Cico” provine dintr-o combinație simplă, dar sugestivă: „CI” vine de la citrice, iar „CO” de la cola, simbolizând dorința de a oferi o varietate de arome într-o singură sticlă.
Băutura avea o aromă plăcută, dulce-acrișoară, iar sticla era vândută cu un leu — un preț considerat destul de ridicat pentru acea perioadă, dar care nu a descurajat consumatorii să o savureze.
Procesul de producție al lui Cico Cico era un produs complet natural, fără aditivi sau conservanți, ceea ce i-a conferit un anumit farmec, dar și o limitare: termenul de valabilitate era de doar 7 zile, din cauza lipsei conservanților chimici. Acesta a generat mitul prospețimii, deoarece Cico trebuia consumat rapid, înainte de a-și pierde efervescența și gustul proaspăt de fructe.
Concentratele utilizate pentru Cico erau obținute la Institutul pentru Produse Horticole din București, după care erau distribuite către aproximativ 70 de fabrici din întreaga țară, unde sucul era preparat, îmbuteliat și pregătit pentru vânzare.
În Capitală, Întreprinderea de Produse Alimentare (IPA) deținea șase fabrici care produceau Cico. În cinci dintre acestea, procesul era aproape artizanal:
– sticlele erau spălate cu perii de sârmă,- sucul era turnat manual, cu ajutorul unei pâlnii,- capacele erau fixate cu o presă acționată cu piciorul,- etichetele erau lipite manual de muncitoare, cu lipici.
Planta care combate durerea de cap. Trebuie să o ai permanent în ghiveci sau grădină
Singura fabrică modernă era cea din Militari, care beneficia de o linie automată de producție adusă din Franța.
Ingrediente și secretele gustului său
Ion Stamanichi, fostul director al fabricii Cico, a împărtășit informații despre modul de producție al acestui suc iconic. Conform spuselor sale, băutura era fabricată exclusiv din concentrate de fructe, multe dintre ele fiind cultivate în România sau obținute prin barter din alte țări. De exemplu, la Brașov se realizau concentrate din mere, struguri și cătină, iar unele dintre rețete au fost elaborate chiar de Institutul de Chimie Alimentară.
Unul dintre partenerii internaționali ai României a fost un antreprenor grec, Arvanidis, care furniza concentrate în schimbul diverselor produse românești. Astfel, Cico a fost multă vreme realizat cu concentrate provenite din Grecia, dar adaptate preferințelor locale.
În perioada sa de vârf, Cico era îmbuteliat în 600.000 de sticle pe zi, un indicator al popularității sale uriașe. Chiar și după căderea regimului comunist, băutura a rămas prezentă în meniurile anumitor baruri și terase, fiind preferată de românii care păstrează amintiri din copilărie.
Astăzi, Cico nu mai este disponibil în magazine, însă numele său este rostit cu nostalgie și un zâmbet. A fost mai mult decât un simplu suc – a devenit un simbol al unei perioade, un deliciu cu rădăcini românești, creat cu priceperea muncitorilor și gustul autentic al fructelor.
