Compania menționează că, de aproape 10 ani, există o decizie favorabilă a Curții Internaționale de Arbitraj, care însă nu a fost implementată până în prezent, scria în decembrie De Telegraaf, cel mai influent ziar din Olanda.
Multraship BV a fost printre entitățile care au cerut autorităților de la Haga să se opună inițial aderării României la Schengen. Cu toate acestea, după publicarea articolului în presa olandeză, Olanda a consimțit la admiterea României în Schengen. Totuși, compania afirmă că România nu ar trebui să fie acceptată în OCDE din cauza neplății datoriilor.
Compania, care dispune de o flotă formată din 60 de nave, a fost implicată în salvarea complexă a epavei navei ucrainene Rostok pe Dunăre, în România, în 2004. Directorul general Leendert Muller a declarat că așteaptă în continuare să primească banii datorați.
„A existat o dispută cu privire la factura lucrărilor suplimentare, deoarece procedura de licitație nu a specificat în mod corespunzător condițiile în care trebuia să aibă loc salvarea, de exemplu compoziția sedimentelor din epavă, dar și temperaturile scăzute care au însemnat că am avut nevoie de mai mult timp. În cele din urmă, după ani de litigii, ni s-a dat dreptate la Curtea Internațională de Arbitraj din Elveția, dar încă nu ne-am primit banii”, spune directorul Leendert Muller de la Multraship, citat de economedia.
Factura la Ministerul Lucrărilor Publice din România a crescut acum de la 8 milioane de euro la 23 de milioane de euro din cauza lucrărilor suplimentare, a tuturor dobânzilor și a procedurilor judiciare. „Pentru o țară ca România, aceasta este o nimica toată față de miliardele care trec prin bugetul de acolo. Dar așa toacă cu chiu cu vai un IMM din Olanda și îl lasă să fiarbă în toaca lui. Te-ai aștepta ca guvernele din Uniunea Europeană să fie demne de încredere pentru că, la urma urmei, suntem o singură piață, dar nimic nu poate fi mai departe de adevăr când văd cum suntem tratați”, spune Muller.
Compania susține că, pentru o firmă de talia Multraship, care are o cifră de afaceri anuală de aproximativ 100 de milioane de euro, consecințele sunt enorme. Lucrările de salvare sunt adesea prefinanțate, astfel încât o factură neplătită de această amploare pune presiune asupra operațiunilor.
„Acest caz a dezavantajat compania noastră în urmă cu peste un deceniu. Am fost mai puțin capabili să investim în nave noi, de exemplu, deoarece milioanele din România nu au fost primite”, spune Muller, care a scris recent o altă scrisoare miniștrilor Veldkamp (Afaceri Externe) și Klever (Comerț Exterior) pentru a atrage din nou atenția asupra cererii sale, într-o încercare ”extremă” de a încasa încă banii cu ajutorul guvernului.
El speră ca noii oficiali olandezi să poată aplana problema plăților. Muller a scris la începutul lunii octombrie că o cooperare economică fiabilă în cadrul UE necesită ca guvernele să își onoreze angajamentele financiare.
Statul român a respins plata sumei solicitate, argumentând că doar o parte din cheltuieli erau susținute de documente legale.
Pe de altă parte, olandezii afirmă că cererile lor sunt justificate, având în vedere că întreaga operațiune s-a dovedit a fi mult mai lungă, complicată și costisitoare decât se stabilise prin contract.
