Cercetătorii au crezut că nu păstrăm aceste experiențe pentru că partea creierului responsabilă cu salvarea amintirilor, hipocampul, încă se dezvoltă în adolescență și nu poate codifica amintirile în primii noștri ani de viață.
Cercetătorii de la Yale au negat acum această variantă și spun că bebelușii își formează amintiri, dar nu le pot accesa când devin adulți.
Pentru studiul publicat în revista Science, cercetătorii au arătat la 26 de bebeluși o imagine a unei noi fețe, un obiect sau scenă, iar ulterior au testat dacă și-au amintit de ele arătându-le imaginea văzută anterior alături de una nouă, relatează The Independent.
„Când bebelușii au văzut ceva doar o singură dată, ne așteptăm să se uite la el mai mult când îl vor vedea din nou”, a spus profesorul Nick Turk-Browne, autorul principal al studiului.
„Dacă un bebeluș se uită la imaginea văzută anterior mai mult decât la cea nouă de lângă ea, aceasta poate fi interpretată de către copil ca fiind familiară”, a adăugat acesta.
Cercetătorii au efectuat scanări ale creierului folosind imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI) pentru a măsura activitatea din hipocampul sugarilor în timp ce aceștia vizualizau imaginile.
Cu cât activitatea hipocampului este mai mare atunci când un copil se uită la o nouă imagine, cu atât el se uită mai mult la ea când a reapărut mai târziu, au descoperit cercetătorii.
Cei mai mari de 12 luni au prezentat o activitate cerebrală mai puternică, sugerând că hipocampul se dezvoltă pentru a sprijini învățarea și memoria. Cercetările anterioare ale echipei de la Yale au descoperit că sugarii de până la trei luni prezintă un tip de memorie numit „învățare statistică”. În timp ce memoria episodică se ocupă de evenimente specifice, „învățarea statistică” se referă la extragerea tiparelor între evenimente, de exemplu, cum arată un loc.
