„Aceasta este o zi istorică, deoarece durata legală a săptămânii de lucru nu a mai fost modificată în ţara noastră de 41 de ani”, a declarat ministrul muncii Yolanda Diaz, membră a partidului considerat de extremă stânga Sumar, după reuniunea Consiliului de Miniştri.
„Reducerea zilei de lucru va îmbunătăţi productivitatea în ţara noastră (…) Nu are niciun rost să petrecem ore şi ore la serviciu, totul este să fim eficienţi”, a insistat Diaz, responsabilă de conducerea acestei reforme emblematice a guvernului spaniol de stânga.
Textul adoptat marţi este rezultatul unui acord semnat la 20 decembrie cu cele două principale sindicate ale salariaţilor, Uniunea Generală a Muncitorilor (UGT) şi CCOO, dar fără organizaţiile patronale, care au decis la jumătatea lunii noiembrie să părăsească masa negocierilor după unsprezece luni de întâlniri fără rezultat.
Acestea din urmă sunt îngrijorate de impactul reformei asupra competitivităţii spaniole. Ele consideră că nu toate sectoarele de activitate sunt pe picior de egalitate şi că o reducere generală a timpului de lucru ar putea slăbi anumite întreprinderi.
Această temere a fost atenuată de Yolanda Diaz, care a subliniat soliditatea economiei spaniole, care a crescut cu 3,2% anul trecut. „Avem mai multe locuri de muncă şi mai multă creştere economică decât oricând”, a subliniat ea, considerând necesară „modernizarea” ţării.
În programul comun încheiat în octombrie 2023, Sumar şi Partidul Socialist Spaniol (PSOE) s-au angajat să reducă săptămâna legală de lucru de la 40 la 37,5 ore până la 31 decembrie 2025, fără nicio pierdere de salariu.
Această reducere urmează să se aplice la aproape 12 milioane de angajaţi din sectorul privat, în special din comerţ, catering şi agricultură. Cele 37,5 ore sunt deja aplicate în administraţia publică şi în marile companii.
Principala provocare pentru guvernul lui Pedro Sanchez, care nu dispune de o majoritate absolută în Camera Deputaţilor, este de a-şi convinge partenerii parlamentari de meritele reformei.
Acordul aprobat marţi s-a lovit de reticenţa Partidului Naţionalist Basc (PNV) şi, mai ales, a grupului pro-independenţă catalan Junts per Catalunya (JxCat), două formaţiuni aliate ale executivului, dar care au reputaţia de a fi apropiate de mediul de afaceri.
