Chef Cătălin Ivanof este cel care a pus în practică ideea meniului junimist.
La apertitiv, Eminescu și Creangă mâncau, exact ca în copliărie, alivenci, adică plăcinte cu mălai și brânză, scrie Ziar de Iași.
Urmau apoi pârjoalele moldovenești, despre rețeta cărora care chef Ivanof spune că s-a păstrat foarte bine până azi, cu mici accente în funcție de bucătărie.
“Unii pun în compoziție morcov ras, alții cartof. Au mărar și pătrunjel și eu le servesc și cu un sos pe bază de muștar, preparat de noi. Carne de vită și de porc, dar unii pun doar porc, alții doar vită”, a detaliat bucătarul.
Zeama de găină acrită cu borș, cu tăiței de casă
Zeama de găină, acrită cu borș, cu tăiței de casă este următorul preparat al meniului favorit al lui Mihai Eminescu. Găina de curte, tăițeii preparați în casă. Borșul de vițel cu sfeclă, de asemenea, era în meniul restaurantelor ieșene pe care le frecventa poetul.
Ca fel principal, tochitura moldovenească este pe primul loc. Cuprinde carne de porc prăjită, amestecată cu chișcă, un fel de cârnat de casă cu orez. Sarmalele coapte în bostan și fierte în vin sunt și ele în meniu, așa cum erau și pe vremea celor de la Junimea.
“Tot de atunci am găsit rețeta de tocăniță de pui cu hrișcă. Hrișca este o cereală comună, care pe vremuri era la concurență cu grâul. A devenit apoi ceva mai puțin folosită în bucătării și a ajuns hrană pentru animale, pe vremuri o dădeau oamenii la porci. A revenit astăzi însă ca aliment bio, astfel că o găsim din nou frumos ambalată lângă alte delicatese”, spune chef Ivanof.
Poale-n brâu, ţuică fiartă şi vin roşu
Din meniu nu lipsește desertul: poale-n brâu. Ca băuturi, țuică fiartă și vin fiert, vin roșu, vin rose. Potrivit istoricilor, Mihai Eminescu era – fără să fie un împătimit băutor – un client al cîrciumilor bune. Îi plăcea să mănânce și, mai apoi, să fumeze și să bea cafele. Și să cânte cu lăutarii.
Istoricul Gheorghe Median spunea: „Eminescu avea o voce blândă, calină şi un zâmbet liniştitor, molipsitor. (…) Cânta foarte frumos. Se ştie puţin despre acest talent al lui Eminescu. Ar fi putut fi oricând un bun solist vocal. De multe ori îi acompania pe lăutari la câte un chef, dar şi rudele îl rugau să le cânte”, a explicat istoricul.
