Cuvântul Patriarhului a fost citit de Episcopul vicar Timotei Prahoveanul, la slujba oficiată marți noapte în Catedrala Patriarhală.
În cuvânt, Preafericitul Daniel spune că trebuie „să privim cu încredere şi speranţă, dar şi cu responsabilitate şi gravitate, fiecare clipă a vieţii prezente”. Patriarhul se gândește și la românii din afara României pe care cere să îi pomenim în rugăciuni. De asemenea, Patriarhul Daniel îndeamnă să cultivăm pacea inimii noastre și să ne rugăm pentru pacea între popoare.
Textul integral:
Am trecut din anul 2024 în anul 2025 aducând mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El şi ne-am rugat să binecuvinteze cununa Anului Nou cu bunătatea Sa. Cununa anului înseamnă coroana anului, iar anul se încununează dacă este trăit ca dar primit de la Dumnezeu şi făcut roditor prin rugăciune şi fapte bune. De aceea, se cuvine ca, acum, la cumpăna dintre ani, să ne gândim mai mult la ceea ce înseamnă darul timpului vieţii pământeşti prezente, ca timp de pregătire pentru viaţa eternă din Împărăţia cerurilor.
Conform hotărârii Sfântului Sinod nr. 630 din 17 februarie 2011, la Slujba ce se săvârșește în noaptea trecerii dintre ani se citește Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, deoarece la 1 ianuarie sărbătorim Tăierea împrejur și punerea numelui Pruncului Iisus, care înseamnă „Dumnezeu mântuieşte” sau „Dumnezeu este mântuitor”. Hristos Domnul a primit numele de Iisus la opt zile după naştere (cf. Luca 2, 21), iar cifra opt simbolizează veşnicia. Deci, în Iisus Hristos fiecare an este un an al mântuirii, îndreptat spre viaţa veşnică (cf. 2 Corinteni 6, 2).
Prin chemarea stăruitoare a numelui mântuitor al Domnului nostru Iisus Hristos, Creatorul lumii şi Împăratul veacurilor (cf. Fapte 1, 7; Evrei 1, 2), se sfinţeşte viaţa celor ce se roagă, dar şi spaţiul şi timpul în care se roagă oamenii. Domnul Iisus Hristos, ca Dumnezeu şi om, trăieşte deodată eternitatea şi timpul: „Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este Acelaşi” (Evrei 13, 8). În Iisus Hristos, timpul oferă creştinului posibilitatea participării la viaţa veşnică. Iar acest timp al mântuirii sau al unirii omului cu Dumnezeu ni se oferă în Biserica lui Hristos, ca timp transfigurat, sfinţit şi împlinit.
Biserica mărturiseşte, se roagă şi preamărește pe Domnul Iisus Hristos ca fiind „Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6), Calea sigură, Adevărul deplin şi Viaţa veşnică. De aceea, timpul mântuirii este îndreptat spre viaţa veşnică din Împărăția cerurilor, iar toate vârstele omului sunt timp binecuvântat. Din acest motiv, în Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, pe care tocmai l-am citit, se spune:
„(…) Iisuse, păzitorul prunciei mele;Iisuse, îndreptătorul tinereţilor mele;Iisuse, lauda bătrâneţilor mele;Iisuse, nădejdea cea de la moartea mea;Iisuse, viaţa mea de după moarte;Iisuse, liniştea mea la judecata Ta (…)”.
Îl aflăm pe Mântuitorul Iisus Hristos prin împlinirea poruncilor Sale în viaţa noastră, dar mai ales în Biserică, în Sfintele Tainele, care sfinţesc viaţa omului în toate etapele vieţii.
Ne naştem din nou pentru Împărăţia lui Dumnezeu prin Taina Sfântului Botez, când ne unim cu Hristos Cel răstignit şi înviat (cf. Romani 6, 3-5), spre o viaţă nouă în harul Duhului Sfânt, primit prin Taina Mirungerii, iar în Sfânta Euharistie primim pe Hristos Care Se dăruieşte oamenilor „spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci”; în Taina Cununiei primim binecuvântarea lui Hristos Cel prezent la nunta din Cana Galileii, Care Îşi iubeşte Biserica Sa precum mirele iubeşte mireasa sa; în Taina Spovedaniei ne întâlnim cu Hristos Care iartă păcatele noastre; în Taina Hirotoniei este prezent şi lucrător Hristos, Învăţătorul şi Arhiereul veşnic, Care trimite pe Apostoli să propovăduiască Evanghelia Sa, să boteze popoarele şi să le conducă sau păstorească pe calea poruncilor Sale mântuitoare; în Taina Sfântului Maslu este prezent şi lucrător Hristos, Doctorul sufletelor şi al trupurilor, Care vindecă neputinţele noastre.
Toţi cei care nu I-au fost contemporani Domnului Hristos în timpul vieţii Sale pământeşti pot să Îi devină apropiaţi prin viaţa sfinţitoare, duhovnicească a Bisericii, prin lucrarea Duhului Sfânt. Astfel, toate Sfintele Taine ale Bisericii sunt dăruire de Sine a lui Hristos Însuşi, pentru ca viaţa noastră pământească să se înnoiască prin viaţa Sa cerească veşnică. Sfântul Leon cel Mare spune în acest sens: „Toate cele ce erau în Hristos trec acum în Sfintele Taine” [1].
Sfânta Scriptură ne spune că Hristos Domnul „stăpâneşte şi peste morţi şi peste vii” (Romani 14, 9), iar „cel ce crede în El, chiar dacă va muri, va trăi“ (Ioan 11, 25). Prin urmare, Iisus este nădejdea cea de la moartea noastră, deoarece viaţa pământească a adevăratului creştin este un paşte sau o „trecere” de la viaţa pământească la viaţa cerească, este „ca o şcoală şi ca un loc de învăţătură a sufletelor omeneşti”[2] pentru a dobândi fericirea veşnică. Creștinul rugător nu se teme de moartea trupească, deoarece aceasta este doar o trecere sau o mutare, iar Iisus este viaţa noastră de după moarte.
De aceea, Biserica ne îndeamnă să privim cu încredere şi speranţă, dar şi cu responsabilitate şi gravitate, fiecare clipă a vieţii prezente, preţuind-o ca pe o şansă divină a răscumpărării timpului pierdut când n-am săvârşit nicio faptă bună sau ca timp al ridicării din păcat prin pocăinţă, dar mai ales ca timp de rodire şi înmulţire a darurilor primite de la Dumnezeu. Astfel, Iisus este liniştea noastă la judecata Sa cu fiecare dintre noi.
,,Când vezi că s-a încheiat anul” – spune Sfântul Ioan Gură de Aur – „mulţumeşte Domnului că te-a adus la acest sfârşit de an! Zdrobeşte-ţi (smereşte-ţi) inima, numără anii vieţii tale şi spune-ţi în sinea ta: «Zilele se duc şi trec, anii se adaugă, am străbătut o lungă cale a vieţii. Ce lucru bun am făcut? Nu voi pleca oare din viaţa aceasta gol şi pustiu de orice faptă bună? Judecata e la uşă! Viaţa mea se grăbeşte spre bătrânețe». La acestea cugetă în ziua întâi a anului! De acestea adu-ţi aminte la sfârșitul anului! Să ne gândim la ziua ce va să fie, ca nu cumva să ni se spună şi nouă ceea ce s-a spus iudeilor de către proroc: «S-au stins întru deşertăciune zilele lor şi anii lor cu grabă» (Psalmul 77, 37)” [3].
Aşadar, timpul pe care îl avem la dispoziţie poate fi timpul rodirii, sau poate fi timpul risipirii darurilor primite prin naşterea după trup: sănătate, inteligenţă, frumuseţe, forţă fizică, sau darurile primite de la Botez ca daruri ale Duhului Sfânt, le putem înmulţi sau le putem risipi. Totul depinde dacă sfinţim timpul prin credinţă, pocăinţă şi fapte bune, sau risipim timpul vieţii noastre, prin lipsa de iubire faţă de Dumnezeu şi de semeni.
Să cerem lui Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt să ne ajute să simţim bucuria sfinţirii timpului şi să simţim bucuria rodirii în timp!
Anul 2024, pe care l-am încheiat, a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, şi ne-am străduit să sfinţim clipele timpului nostru prin intensificarea îngrijirii celor aflați în suferință sufletească și trupească.
Anul acesta, 2025, a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea. Această aniversare nu este doar o celebrare a trecutului, ci și o chemare la recunoștință față de înaintașii noștri și reflecție asupra rolului Bisericii noastre în viața poporului român.
Să pomenim în rugăciunile noastre şi pe toţi românii din afara României, ca să păstrăm, cu multă iubire frăţească, unitatea de credinţă şi de neam!
Să cultivăm pacea inimii noastre primită de la Hristos, prin rugăciune şi fapte bune, şi să ne rugăm pentru pacea între popoare!
Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Împăratul veacurilor, să binecuvinteze anul în care am intrat, să ne dăruiască credinţă statornică şi timp de pocăinţă, vieţuire sfântă, cu fapte bune, precum şi îmbelşugarea roadelor pământului, spre slava Preasfintei Treimi şi a noastră mântuire!
La mulţi şi binecuvântaţi ani!
† DanielPatriarhul Bisericii Ortodoxe Române
