Sfântul Ştefan este considerat primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Iisus Hristos, iar pentru aceasta a fost ucis cu pietre.
De origine iudeu, Sfântul Apostol şi Arhidiacon Ştefan a fost unul dintre cei şapte diaconi aleşi de către Sfinţii Apostoli din Ierusalim. Sfântul Ştefan a ajutat la împărţirea zilnică a bunurilor, în special a hranei. El s-a bucurat de întâietate în rândul diaconilor, fiind socotit arhidiacon. Numele său este însă de origine greacă, însemnând „coroană”.
Sfântul Ştefan era un bun cunoscător al Vechiului Testament, precum şi al învăţăturilor lui Iisus Hristos. El a fost judecat de Sinedriu pentru blasfemie la adresa lui Moise şi a lui Dumnezeu.
Sfântul Ştefan a fost scos afară din cetate şi omorât cu pietre, devenind astfel primul martir creştin. În timp ce era ucis, el a cerut iertare pentru cei care îl omorau. Potrivit tradiţiei, trupul său a fost înmormântat într-o peşteră de Gamaliel.
Potrivit tradiţiei, persoanele cu probleme de sănătate trebuie să aducă în casă, în ziua Sfântului Ştefan, o icoană a acestuia. De altfel, se consideră că icoana Sfântului Ştefan este bine să fie dăruită pentru sporul casei şi pentru sănătate, iar persoanele care sunt certate să se împace.
Nu există obiceiuri speciale pentru ziua Sfântului Ştefan, dar ţăranii – ca şi orăşenii – o ţin. Sunt mulţi cei care poartă numele Sfântului şi de aceea îl respectă ca pe un sfânt patron.
„Mai de preţ este un nume bun decât untdelemnul cel binemirositor“, spune Ecclesiastul. Pe vremuri numele era ales cu mare grijă. Nou-născutul primea un nume de sfânt (care îi devenea sfânt patron) sau unul cu rolul de a speria duhurile necurate, precum Urs, Lup, Grozavu, Stoian. Onomasticile în sat se topeau întru câtva în sărbătoarea Sfântului. De pildă, în ziua de Sângiorz, între multe altele, erau sărbătoriţi şi oamenii care purtau numele de Gheorghe. Oraşul, sărac în sărbători, dar atent cu individul, dă mare importanţă onomasticilor, deşi în viaţa de zi cu zi numele de sfinţi sunt abandonate în favoarea unor diminutive. Cine mai are curajul să se numească azi Gheorghe, chiar dacă aşa „este scris“ în acte? Spui Geo, spui Gigi, spui George. Gheorghe eşti numai de ziua ta, ba nici atunci.
Sfântul sărbătorit în a treia zi de Crăciun a fost primul care a vestit şi mărturisit credinţa în Hristos. Pentru credinţa lui a fost ucis cu pietre. În timp ce pietrele îl loveau, Ştefan se ruga pentru cei care le aruncau: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta.” Sacrificiul lui a dat roade imediat. Un tânăr care păzea hainele celor ce aruncau cu pietre a fost tulburat de moartea mucenicului. După întâlnirea cu Hristos pe drumul Damascului, tânărul, pe nume Saul, l-a urmat şi a devenit Apostolul Pavel”, scrie Irina Nicolau în „Ghidul sărbătorilor româneşti”.
