Cercetătorii consideră că, înainte de domesticirea câinilor și pisicilor, un alt animal ar fi putut fi „cel mai bun prieten al omului”. Această teorie, care se află în curs de explorare, se bazează pe dovezi arheologice descoperite într-un sit funerar din Patagonia.
Un studiu recent apărut în Royal Society Open Science sugerează că strămoșii noștri ar fi domesticit vulpile ca prim animale de companie, cu mult înainte de apariția câinilor. Analiza resturilor scheletice vechi de 1.500 de ani din acest loc de înmormântare indică faptul că Dusicyon avus, cunoscut și ca lupul din Insulele Falkland, era un „partener valoros pentru vânătorii-culegători”.
Oasele acestei vulpi dispărute, descoperite în Argentina, sugerează că oamenii le-ar fi păstrat ca pe niște animale de companie, iar lipsa urmelor de tăieturi pe aceste oase indică faptul că D. avus nu a fost vânat pentru hrană. Echipa de cercetare consideră că aceste descoperiri reprezintă „un caz unic” de parteneriat între oameni și o vulpe sălbatică din America de Sud.
„Există mai mulți factori care au dus la identificarea vulpii noastre ca fiind un companion sau un animal de companie, mai degrabă decât ca parte a dietei oamenilor. Niciunul dintre oasele animalului nu prezintă urme de tăieturi, ceea ce sugerează că individul nu a fost mâncat. Specimenul a fost îngropat într-un loc de înmormântare uman, împreună cu alte 21 de ființe umane. Aceasta este o descoperire foarte rară și neobișnuită și sugerează că, probabil, a avut o semnificație personală.
În cele din urmă, dieta sa seamănă mai degrabă cu cea a oamenilor îngropați în sit decât cu cea a canidelor sălbatice, inclusiv Dusicyon avus tipic. O astfel de asemănare a dietei sugerează că fie a fost hrănit de vânătorii-culegători, fie s-a hrănit cu resturile din bucătărie”, a declarat autorul studiului, Dr. Ophelie Lebrasseur, de la Școala de Arheologie a Universității din Oxford, potrivit Independent.
D. avus ar fi avut o masă corporală de aproximativ 10 până la 15 kg, adică aproximativ cât un ciobănesc german, și ar fi trăit în diverse zone deschise, cu ierburi și arbuști joși, în mari părți ale Americii de Sud, inclusiv în Brazilia, Uruguay și Argentina.
Experții spun că rămășițele vulpii îngropate alături de oameni sunt de dinaintea sosirii câinilor domestici în Patagonia, care a avut loc cu aproximativ 700-900 de ani în urmă, iar apariția lor ar fi contribuit la dispariția D. avus în urmă cu aproximativ 500 de ani, deși motivele dispariției sunt neclare. Și dacă aceste vulpi ar fi fost bune animale de companie rămâne, de asemenea, încă necunoscut.
„Este posibil ca unii indivizi să fi fost mai puțin speriați de oameni, ceea ce ar fi facilitat dezvoltarea unei legături mai strânse, dar nu putem confirma acest lucru în prezent. Credem totuși că găsirea unui specimen de Dusicyon avus cu o relație atât de strânsă cu comunitatea de vânători-culegători este foarte rară și foarte interesantă și reprezintă un caz unic de parteneriat între oamenii și vulpile sălbatice din America de Sud”, a adăugat Dr. Ophelie Lebrasseur.
