Construită de principele Rakoczy al II-lea, cetatea ascunde sub solul său o labirintică pivniță cu trei ieșiri, având o importanță strategică deosebită, datorită poziției sale privilegiată de pe o culme de unde se poate observa întreaga vale. Astfel, Ardud devine nu doar un loc de pelerinaj pentru iubitorii de istorie, ci și un mister care merită să fie descoperit.
Fortăreața a fost restaurată cu mulți ani în urmă cu fonduri europene, iar în prezent atrage numeroși turiști care vizitează Satu Mare, atrași de legendele și istoria ce învăluie acest loc. De asemenea, această cetate face parte din lista obiectivelor turistice de neratat din Satu Mare, ideală pentru cei care ajung în zonă.
Ardud, cunoscută sub numele de Erdod în maghiară și Erdeed în germană, își are originea în vechile păduri ce acopereau zona. Orașul are o istorie bogată, fiind menționat documentar încă din anul 1215, când este apărea sub denumirea de Herdeud. Primele detalii legate de dimensiunile Cetății Ardud, precum și datele de început și finalizare a construcției, sunt consemnate pentru prima dată în 1518.
În 2006, Ardudul a primit statutul de oraș
Biserica Romano-Catolică din Ardud, ridicată de Bartolomeu Dragfi în 1482, a fost restaurată în urma distrugerilor provocate de armatele turcești în 1565, după ce familia Karoly a preluat domeniul și implicit biserica. În perioada medievală, Ardudul a cunoscut o viață economică prosperă, care a susținut existența cetății și a garnizoanei sale. Administrând un teritoriu considerabil, Ardudul număra în 1566 trei târguri și 56 de sate.
Odată cu sosirea familiei Karoly în 1726, Ardudul a fost colonizat de șvabi, marcând începutul unei noi epoci. În 1898, călugărițele catolice au preluat conducerea școlii pentru fete și au înființat o grădiniță, iar în 1901 a fost finalizată construcția școlii pentru băieți, sub auspiciile Bisericii Romano-Catolice.
Comunitatea șvabilor a înființat prima societate de credit în 1905, iar în 1929 a apărut o filială a Băncii Șvăbești din Timișoara. Biserica Greco-Catolică din Ardud a fost înființată în 1907, la inițiativa protopopului Ludovic Mărcuș, iar în 1923 preotul greco-catolic Petru Hertzeg s-a stabilit în localitate. După Primul Război Mondial, Ardudul a devenit parte integrantă a Regatului României. În 2006, Ardudul a obținut statutul de oraș, semnalând un nou capitol în dezvoltarea sa. Astăzi, Cetatea Ardud reprezintă un obiectiv turistic de mare interes pentru vizitatorii care ajung în zonă.
Legenda cetății Ardud
Cetatea Ardudului nu este doar impregnată de istorie, ci și învăluită în mister și povești fascinante, care o fac și mai atrăgătoare. Legenda sa este strâns legată de figura istorică a prințesei Vilma, fiica principelui Francisc Rákóczi al II-lea, scrie Click!. Povestea Cetății Ardud este legată de misterul unui tunel întunecat, se spune că făcea legătura între cetate și Castelul din Carei.
Povestea își are rădăcinile în strategiile armatei austriece care, incapabilă să înfrunte curuții, a trimis un ofițer chipeș pentru a seduce fiica principelui Rakoczi. Prințesa Vilma, răvășită de dragoste, i-a dezvăluit secretul tunelului. Dar trădarea ei a dus la prinderea tatălui ei, prințul, care, într-o încercare disperată de a scăpa, a intrat în tunel, blestemând-o pe fiica sa. Legenda spune că fantoma prințesei Vilma bântuie încă tunelul și poate fi eliberată doar de un tânăr curajos, capabil să treacă de trei probe dificile. În cadrul acestei legende, se vorbește și despre biserica din Acâșâ.
O bijuterie a regiunii, Biserica din Acâș, construită acum peste 800 de ani, are și ea o poveste tulburătoare care îi intrigă pe localnici și turiști.. Deși are mai mult de opt secole vechime, rămâne netencuită, iar mortarul nu se leagă de cărămida din care este construită.
Toate încercările de a aplica tencuială au eșuat, iar toate blestemele aruncate asupra bisericii, inclusiv cele ale călugărilor alungați în timpul Reformei lui Martin Luther, au condamnat-o să rămână așa pentru totdeauna.
O altă legendă spune că, pentru a se proteja de invazie, turcii au respectat lăcașurile de cult care aveau semiluna islamică. Din acest motiv, se spune că turcii nu au atacat biserica din Acâș în timpul distrugerii din 1642.
