În ultimii ani, Gheorghe I. Anghel a expus în câteva galerii franceze şi a primit Premiul „Breauté” al Academiei Franceze pentru cel mai bun artist străin din Franța, medalia de argint a Salonului internaţional de pictură de la Grand Palais din Paris, Premiul „Edouard Marcel Sandoz” şi Premiul „René Carré” al Fundației Taylor.”
„L-am cunoscut în 2006, când am vorbit la un vernisaj al unei expoziţii a lui, în sala de la parterul Ministerul Culturii, acum, la Muzeul Satului. Sigur că îi ştiam pictura, dar nu avusesem ocazia să vorbesc cu el, până atunci. Ne-am împrietenit repede şi l-am cunoscut, încetul cu încetul, nu doar ca pictor, ci şi ca poet şi prieten al artiştilor. Era pasionat de Mediterana şi se simţea acasă la el nu doar în Grecia strămoşilor, ci oriunde, pe ţărmurile Mării. M-a rugat să îi spun Iorgu, după moda grecească. Probabil că unul dintre cele mai emoţionante vernisaje la care am asistat a fost cel de acum câţiva ani, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român – a fost ultima lui expoziţie în muzeul nostru – când a plâns, pur şi simplu, vorbind despre peregrinările lui prin Alexandria. Profesor eminent şi artist desăvârşit, Gheorghe Anghel s-a stins, azi dimineaţă. Dumnezeu să îl odihnească!”, a transmis managerul Muzeului Ţăranului Român, Virgil Ştefan Niţulescu, într-o postare pa pagina sa de Facebook.
„Pictura lui Gheorghe Anghel, fără a ocoli gestualismul, a devenit o specie a continuului, „o stare de a picta” care s-a rafinat de-a lungul unui har netulburat. Este, în primul rând, o stare de vibraţie cromatică nu spre atmosferizare, ci spre combustie. Nu se deschid spaţii, ci se exfoliază ţesuturile lucrurilor şi văluri de memorie, cu figuraţia bruionată rudimentar, cea a stiletului pe zid. Pensula scrijeleşte sau mătură coaceri, uscări, patina de vremuri, colb şi cenuşă”, nota criticul de artă Aurelia Mocanu, citată de UAP.
