Două dintre legendele durabile ale Epocii de Aur sunt cea a litoralului și cea a turismului prin sindicat. Ambele au început frumos, au avut o evoluție spectaculoasă și s-au încheiat dezamăgitor. Dintr-o altă perspectivă, despachetat de ambalajul propagandist și pus într-un context european pe care regimul comunist îl evita, „faimosul litoral românesc pare să fie o amăgire, (…) nimic altceva decât o modalitate de înregimentare a vacanței, nimic altceva decât unul dintre marile proiecte socialiste, (…) la fel de ineficient și artificial umflat ca oricare altă industrie socialistă”, notează arhitecta Irina Turbure, doctor în istoria arhitecturii. (Revista Arhitectura, nr.709/710; Betoane de nisip – Litoralul Românesc `55-`89).
REȚETA INSUCCESULUI: RAPORTĂRI TRIUMFALISTE, SARCINI DE PLAN EXAGERATE ȘI VREME INSTABILĂ
Încă de la inaugurarea noului litoral, marea provocare a administratorilor era să împace directiva de partid privind atragerea a cât mai mulți străini cu cea a asigurării turismului muncitoresc de masă. Planul era ca din încasările mari în diverse valute să fie subvenționată îndoctrinarea prin bunăstare la preț redus oferită sindicatelor. Ca să-și atingă prima țintă, statul a prioritizat investițiile către Mamaia și Eforie Nord, astfel încât să le facă mai atractive pentru străini și pentru turiștii români care cumpărau bilete prin ONT, la prețuri care cel puțin acopereau costurile. În schimb, pentru al doilea obiectiv, în ciuda unor eforturi de câțiva ani, salba noilor stațiuni destinate proletariatului a rămas cu lipsuri majore de infrastructură, iar calitatea serviciilor a început să scadă rapid.
La nivel declarativ, însă, lucrurile arătau minunat. Sezonul estival 1977 a fost anunțat cu surle și trâmbițe în ziare, turiștilor li se promiteau aproximativ 150.000 de locuri de cazare și zeci de mii de angajați ai industriei hoteliere gata să-i servească.
sursă: Ziare Arcanum (Almanah „Flacăra” 1977)
Seismul din martie 1977 a dat peste cap toate planurile. În condițiile unui buget național șubrezit, mai multor sectoare ale economie, inclusiv turismulului, li s-a transmis să se descurce cum pot, fără a fi însă scutite de sarcinile de plan exagerate. ”ȘEFUL NOSTRU CEL MARE (Nicolae Ceașescu – N.A.) a numit „turismul industria fără fum” și fiind industrie ne-a dat și plan, fără ca să se gândească și la materia primă, că aceasta trebuie adusă din afară, cu alte cuvinte, importată (autorul se referă la turiștii străini – N.A.). Ni se spune: statul a investit, a făcut, a dres, voi nu sunteți buni. Din cauza voastră nu aveți turiști”, nota cu tristețe un angajat în turism, într-o scrisoare înterceptată de Secuitate.
Ca și cum planul exagerat nu era o problemă suficient de mare, lunile mai și iunie n-au fost prea însorite, așa că la unele hoteluri a venit un număr mult mai mic de turiști comparativ cu biletele puse în vânzare . Întârzierea a avut „consecințe serioase asupra retribuirii și angajării de personal sezonier”.
RESPONSABILI DE LA CAZARE BĂTUȚI, ȘEFII REFUGIAȚI ÎN ALTE STAȚIUNI
Presat de Uniunea Sindicatelor, Ministerul Turismului a redistribuit biletele nefolosite în presezon pentru lunile pline, iulie și august, depășind astfel capacitatea de cazare scriptic alocată sindicatelor. Planul a fost că o parte dintre turiștii suplimentari ar putea fi cazați la Neptun, în unități rezervate străinilor, unde „existau și încă mai există unități hoteliere mai libere”.
Conducerea stațiunii a refuzat, așa că în Mangalia s-a ajuns în situația ca oamenii să fie cazați câte trei-patru în cameră, chiar dacă aveau bilete câte doi. Și în Mamaia, „400-500 de persoane cu copii în brațe, cu geamantane, în soare, stăteau pentru camere 16-20 de ore, flămânzi și obosiți”, se pângea o turistă a cărei nemulțumire a fost consemnată în notele Securității. Cei mai ghinioniști au fost cazați în subsolurile hotelurilor, cu un grup sanitar si un duș pentru circa 10 familii.
Din cauza timpilor uriași de așteptare la repartizare, în câteva situații s-a trecut de la altercații la acte de violență împotriva angajaților. La Saturn, șeful centrului de cazare a luat bătaie și a ajuns la spital, iar ulterior a demisionat. Speriat, șeful stațiunii s-a refugiat în alt hotel, pentru a nu mai da ochii cu turiștii furioși.
ADRIAN PĂUNESCU TUNĂ ȘI FULGERĂ PE PRIMA PAGINĂ DIN „FLACĂRA„
Delegații ale nemulțumiților au fost primite de conducerea locală de partid (prim-secretarul PCR pe județ), dar mult mai de efect a fost faptul că problemele au ajuns pe prima pagină a săptămânalului „Flacăra”, condus de poetul și jurnallistul Adrian Păunescu. În anii `70, când acestea nu căzuse complet pradă cultului personalității, publicația avea renumele unei tribune a problemelor sociale, iar un reportaj-anchetă semnat de Păunescu le putea aduce probleme celor vizați. Poetul știa bine
nemulțumirile oamenilor, pentru că-și petrecea mare parte din vacanța de vară pe Litoral, în turnee cu Cenaclul pe care-l patrona și în vila scriitorilor de la Neptun, aflată la distanță relativ mică de zona hotelieră.
“Sute şi sute de cetăţeni veneau spre litoral cu bilete de odihnă, cu chitanţe că achitaseră la oficiile judeţene de turism ceea ce se cuvenea, dar nu puteau fi cazaţi. Ba am aflat că ei îşi plătiseră şi aşa-zisul comision către O.N.T., care nu poate să ofere gratuit (ce fel de asigurare o să vă daţi seama în curînd) siguranţa cazării pe litoral, în faţa acestei avalanşe, responsabilii de pe litoral — ameninţaţi de oameni că vor fi puşi să le dea locuinţe cînd ei n-aveau de unde — ba dispăreau, ba nu mai voiau să răspundă la telefon, ba răguşeau cerînd autorităţilor de resort să nu mai emită bilete pentru litoral, că nu mai sînt locuri”, scria Păunescu.
TRIUMFALISM DE OCHII CONDUCERII DE PARTID
Discrepanță între imaginea de fațadă și ce se întâmpla cu adevărat în stațiuni apare cel mai clar prin punerea în oglindă a relatării din „Flacăra” cu ceea ce spunea șeful ONT într-un interviu publicitar.
sursă: Ziare Arcanum/”Scînteia Tineretului”/”Flacăra” – 1977
„Oaspeţii noştri vor avea în acest sezon multe surprize — plăcute. În primul rînd este de semnalat îmbunătăţirea substanţială a sistemului de cazare. Spaţiul de cazare al litoralului— peste 120 mii de locuri ale O.N.T.-ului şi încă 30 mii de locuri închiriate de la particulari — este gestionat acum cu ajutorul unui computer care prelucrează automat datele privind sosirile de turişti, numărulcamerelor libere, durata sejurului etc”, afirma VasileTrandafir, directorul general al O.N.T. Litoral în „Scînteia Tineretului”, în mai 1977.
„Biletele însă continuau să fie emise, încrezătorii cetăţeni continuau să vină la mare şi cei mai mulţi dintre ei continuau să doarmă afară, să se chinuie, să se înghesuie la cozi fără eficacitate, să invoce o drep tate pe care nimeni n-o mai putea face. (…) Aflăm între timp că există şi un calculator pe care s-au dat mulţi bani şi care face plajă la mare şi el, în loc să indice gazdelor litoralului unde sînt locuri libere în acea zi, unde nu, şi, mai ales, să centralizeze ştirile cele mai recente şi să anunţe emiţătorii de bilete că emit bilete neacoperite de realitate. O acţiune întru totul similară cu emiterea banilor falşi.” (Adrian Păunescu, ”Flacăra”, iulie 1977).
Păunescu își permitea să fie atât de virulent pentru că se bucura de simpatia lui Ceaușescu și a altor câțiva nomenclaturiști, simpatie câștigată prin lingușeli publice la adesa conducătorului suprem. În plus, poetul știa să jongleze și cu o regulă nescrisă a presei comuniste: oamenii greșesc, partidul niciodată.
„Toată lumea care a lucrat în perioada respectivă la „Flacăra” spunea că ce curajoşi sunt! Dar erau pentru că aveau voie! (…) Adrian Păunescu a avut grijă să-şi asigure spatele. Era prieten cu doi dintre secretarii foarte bine ancoraţi, – unul era Ştefan Andrei – şi i-au luat apărarea mereu”, afirma Mircea Bunea, redactor la publicația respectivă în anii `80, într-un interviu acordat pentru Redescoperă Istoria.
SECURITATEA FĂCEA CONDICA DE RECLAMAȚII DIRECT DIN CORESPONDENȚA TURIȘTILOR
Cu sau fără sesizările din presă, factorii de decizie de la nivel central știau „direct de la sursă”, prin intermediul Securității, cât de grave erau problemele.
O turistă cazată la hotelul „Rodica” din stațiunea Venus i se plângea unei rude că „la cazare ne-a dat confort 1B, nicidecum A, așa cum aveam în bilet. Se face mare deosebire aici între sindicaliști și ONT-iști și la mâncare și la cazare”. Diferența era dată de faptul că cei dintâi primeau bilete mai ieftine, prin UGSR – Uniunea Generală a Sindicatelor din România, pe când cei din urmă le cumpărau, mai scump, de la ONT/OJT (Oficiul Național/Județean de Turism „Carpați”).
„E bătaie de joc, parcă sindicatul îți dă bilete de pomană. Hotelul este plin de igrasie (…) mâncare este infectă, dacă nici mie nu-mi place, îți dai seama!?” scria o altă turista venită prin sindicat.
„Totul este o mizerie, toate cameristele sunt niște scârboase și așteaptă numai să le dai”. Mâncare este „mizerabilă” și „puțină”. Mai mult, persoană respectivă este revoltată că „alături îi servește pe străinii ca pe niște conți”.
„La masa „copioasă” formată dintr-o bucățică de carne „talpă” și 4 bucăți de cartofi fierți în apă simplă nu ai voie să ceri salată sau apă potabilă pentru că nu intră în prețul derizoriu al biletului. Alături, însă, străinii mănâncă veseli, beau și cântă. N-aveam nici locuri la masă, trebuia să așteptăm până terminau străinii”, descria situația un alt sindicalist.
Nici în stațiunea Neptun, perla Litoralului comunist, unde avea vilă chiar și familia Ceaușescu, situația nu era mult diferită. Un turism cazat la hotel ”Prahova” se declara total dezamăgit. „Aici, în faimoasa stațiune Neptun (…) o mai proastă organizare, din toate punctele de vedere, n-am mai văzut. Nu mi-aș fi putut închipui că așa arată confortul la UGSR. (….) În afară de tratament care se pare că ar fi ceva mai serios, restul este totul o mizerie.”
Ca reper, cea mai ieftină ofertă din programul „Litoral `77” era de 50 de lei/persoană/zi, cu masă inclusă, ceea ce însemna, la un sejur de 14 zile, 700 de lei/persoană. O ieșirea cu familia în stațiune însemna alți bani în plus: o sticlă de suc costa cel puțin 3 lei, una de bere 5,5 lei – potrivit Monitorului Oficial 1977, o plimbare cu titicarul 4 lei. Ca reper, salariul mediu era un pic peste 1800 de lei.
Planul nebunesc al lui Ceaușescu. Cum voia să asigure încălzirea Bucureștiului în anii `90?
ANGAJAT DIN INDUSTRIA HOTELIERĂ: S-AU TRASAT LA SARCINI DE S-A UMPLUT UN CAIET
Nu doar turiștii erau nemulțumiți de ceea ce se întâmpla pe Litoral, ci și angajații din industria ospitalității. Scrisoarea unui angajat la un hotel din Saturn trece în revistă problemele structurale din sistem.
„N-am realizat planul și trebuie să facem tot posibilul ca măcar în ceasul al doisprezecelea să reușim ceva. ȘEFUL NOSTRU CEL MARE (Nicolae Ceașescu – N.A.) a numit „turismul industria fără fum” și fiind industrie ne-a dat și plan, fără ca să se gândească și la materia primă, că aceasta trebuie adusă din afară, cu alte cuvinte, importată (autorul se referă la turiștii străini – N.A.). Ni se spune: statul a investit, a făcut, a dres, voi nu sunteți buni. Din cauza voastră nu aveți turiști. Dacă se mai află câte unul și spune adevărul, toți cei mari încep să dea din umeri. S-a discutat și s-a discutat și s-au trasat la sarcini de s-a umplut un caiet de 200 de file. (…) Am stat de vorbă cu oameni din alte sectoare economice și ce mi-au spus nu a avut darul să mă liniștească prea mult, și la ei este la fel.”
sursă: Arhiva digitală CNSAS/ Dosar „Problema Turism”
Nemulțumirea era amplificată de faptul că se ajunsese la sancțiuni financiare severe. Același angajat relata că de la București s-a dat ordin ca celor care nu și-au realizat planul de încasări în sezonul estival să li se rețină bani din salariu. De exemplu, unui șef de filială i s-ar fi oprit 1500 de lei, mai mult de trei sferturi dintr-un venit mediu.
„Șeful filialei propune să nu primim salariile astfel mutilate și să nu ne mai prezentăm la lucru! Curată răzmeriță! Un alt telefon din București ne anunță că un alt coleg de serviciu, de disperare că n-a mai primit salariul de două luni, s-a spânzurat. Se clatină „MAFIA” turismului încearcă să scape cum poate. (….) Și cred că „degringolada” abia începe”, scria angajatul din turism.
EPILOG: PUȚINĂ CENUȘĂ PUSĂ ÎN CAP ȘI TOT ÎNAINTE PE CALEA PROPĂȘIRII
Povestea revoltei de pe Litoral are un epilog oarecum tipic acelor vremuri. Tot în paginile revistei „Flacăra”, șeful cel mare al ONT, Vasile Trandafir, și-a pus cenușă în cap pentru ce s-a întâmplat cu programul Litoral `77, explicând că de vină este „seismul” și că, evident, în 1978 va fi mult mai bine.
Din păcate, în anii care au urmat situația economică a României a continuat să se degradeze, iar condiíile de pe Litoral nu s-au îmbunătățit. Chiar și așa, afluxul de turiști a crescut, mai ales că noile generații ale anilor `80 erau atrase de forme de divertisment “alternative” celor oficiale, precum videoteci, discoteci semiclandestine și concerte rock. Costinești a devenit stațiunea etalon, pentru că atrăgea publicul tânăr, care nu era preocupat de confortul, ci de distracție și plăcerie „ïnterzise”.
