Din Scriptura aflam ca Mantuitorul luand pe Petru, Iacov si Ioan pe muntele Taborului, „S-a schimbat la fata inaintea lor, si a stralucit fata Lui ca soarele, iar vesmintele Lui s-au facut albe ca lumina. Si iata, Moise si Ilie s-au aratat lor, vorbind cu El si, raspunzand, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este sa fim noi aici; daca voiesti, voi face aici trei colibe: Tie una, si lui Moise una, si lui Ilie una. Vorbind el inca, iata un nor luminos i-a umbrit pe ei, si iata glas din nor zicand: „Acesta este Fiul Meu cel iubit; pe Acesta ascultati-L”. Si, auzind, ucenicii au cazut cu fata la pamant si s-au spaimantat foarte” (Matei 17, 2-6; text paralel: Marcu 9, 2-7; Luca 9, 28-36).
Minunea s-a savarsit cu cateva zile inainte de patimile Mantuitorului, in anul 33 de la nasterea Sa, in scopul de a intari credinta apostolilor, ca atunci cand vor vedea patimile, moartea si ingroparea Mantuitorului sa nu se tulbure.
Schimbarea la Fata ne descopera ca Hristos a fost cu adevarat Fiul lui Dumnezeu. Prin firea omeneasca pe care a asumat-o, ne-a fost descoperita dumnezeirea Sa. In acest sens, Sfintii Parinti afirma ca „Hristos Se schimba la Fata, nu luand ceea ce nu era, nici preschimbandu-Se in ce nu era, ci aratand ucenicilor ceea ce era, deschizandu-le lor ochii si facandu-i din orbi vazatori”.
Pe muntele Taborului, trupul Sau a fost strabatut de lumina propriei dumnezeiri. Astfel, aproape toti comentatorii Evangheliei sunt de acord ca Schimbarea la Fata a Domnului anticipeaza invierea Lui, iar invierea Sa o prefigureaza pe a noastra.
Faptul ca Evanghelistul Matei spune despre chipul lui Hristos ca era „ca soarele”, iar Luca, vorbind despre vesmintele Sale, mentioneaza ca „erau ca zapada”, ne descopera ca firea omeneasca nu a fost absorbita de cea dumnezeiasca in Hristos, dupa cum nici „zapada” nu a fost topita de „soarele” din El. Cele doua firi sunt unite in chip neamestecat, neschimbat, neimpartit si nedespartit in Hristos.
Pe 6 august, de sarbatoarea Schimbarii la Fata a Domnului, Biserica ofera dezlegare la peste pentru bucuria praznicului.
La inceput, sarbatoarea Schimbarii la Fata se pare ca a fost aniversarea anuala a sfintirii bisericii zidite in sec. IV de Sfanta Elena, pe locul de pe Muntele Taborului, unde a avut loc schimbarea Domnului la fata. Praznicul este mentionat in sec VII, intr-un calendar liturgic local al Ierusalimului, apoi in sec. VIII gasim sarbatoarea enumerata in sinaxarele constantinopolitane si in diferite carti liturgice si manuscrise grecesti. De asemenea, tot din sec. al VIII-lea se pastreaza o predica festiva a sfantului Andrei Criteanul la Sarbatoarea Probojeniei. Sarbatoarea a fost generalizata pana la sfarsitul sec al VIII-lea, cand Sfintii Ioan Damaschinul si Coma de Maiuma au compus imne pentru slujba zilei.
Dupa traditia populara, de Schimbarea la Fata, agricultorii aduc la biserica primele roade ale recoltelor pentru a fi binecuvantate.
Maine, facem pomenirea Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla.
Sursa: CrestinOrtodox.ro
