„Deși alegătorii americani nu votează de obicei în funcție de agenda de politică externă, ci bazat pe probleme sociale sau economice, ultimele sondaje demonstrează că 40% dintre americani plasează politica externă ca prioritatea numărul unu în alegeri.
Politica externă americană a rămas destul de constantă din 1997, Zbigniew Brezinski enunțând cele mai importante trei principii ale acesteia: SUA trebuie să-și întărească legăturile cu Europa prin NATO, să își păstrează bazele militare din Asia pentru a limita acțiunile Chinei, și să împiedice orice „entitate asertivă” precum Beijing sau Moscova să câștige influență în regiunile cheie din Orientul Mijlociu și Asia Centrală. În timp ce primele puncte au rămas prioritare în ultimele decenii, cel din urmă rămâne nerealizat, preocuparea americanilor cu regiunile în care au multă influență limitând atenția acordată „Pivotului spre Asia”, strategia declarată în mod oficial cu mare pompă de Obama acum 12 ani. Un mandat Trump în schimb ar duce la neglijarea Europei în favoarea limitării Chinei și la o schimbare clară de paradigmă în modul în care relaționează SUA cu aliații ei tradiționali.
Deși Trump este mai concentrat pe politica internă, dar în ultimul lui mandat a demonstrat că este capabil să schimbe total politica externă SUA. Trump a renunțat la acordurile internaționale privind schimbările climatice, desfășurarea de trupe, comerțul și armele nucleare. A fost de acord să negocieze cu dictatori precum Kim Jong-un (de care a declarat într-un discurs că s-a îndrăgostit) dar și să atace liderii din Europa. Multe dintre politicile lui Trump au fost menținute și de administrația Biden, spre exemplu războaiele tarifare din China sau adoptarea normalizării Arabia Saudită-Israel, deci multe au adus beneficii irevocabile americanilor. Viziunea trumpiană de politică externă „America First” (America pe primul loc), prezentată în timpul discursului său inaugural pe treptele Capitoliului SUA în 2017, va fi categoric menșinută și consolidată și în acest mandat.
Deși Partidul Republican încă nu a prezentat un plan exact de politică externă în afară de declarații generale (restabilirea păcii în Europa și Orientul Mijlociu, întărirea și modernizarea armatei, etc.), Robert O’Brien, fostul consilier al lui Trump pentru securitate națională și printre principalii candidați pentru funcția de secretar de stat în viitoarea administrație, a completat într-un articol pentru publicația Foreign Affairs declarațiile făcute de Trump până acum. Astfel, putem face niște prognoze destul de exacte referitoare la politica externă americană din următorii ani.
Ucraina și Rusia
Încă de acum 9 ani, Trump insistă că China, nu Rusia, este amenințarea majoră la adresa securității (mai precis hegemoniei) economice și strategice americane. El plănuise ca în primul mandat să încheie un acord cu Putin, folosind teoria lui Kissinger de „diplomație triunghiulară” și propunând să poziționeze Washingtonul în colțul benefic al triunghiului (adică, SUA să fie puterea care are relații mai bune cu celelalte două decât au între ele). Trump nu a reușit să apropie SUA de Rusia în primul mandat din cauza acuzațiilor interne că ar fi fost susținut de Putin în alegerile prezidențiale, trebuind astfel să-și demonstreze poziția dură față de Rusia în locul acordurilor planificate. În același timp, Congresul SUA a votat să impună sancțiuni mai dure împotriva Rusiei pentru a corobora aceste acuzații și a submina legitimitatea lui Trump atacând presupusul aliat al președintelui. Acum, Trump și-a dat seama că nu mai este timp de lupte interne, puterea SUA este în declin și că este crucial ca alinierea aprofundată între Rusia și China să fie prevenită. Trebuie să îmbunătățească rapid relațiile cu Rusia, să elimine sancțiunile și să-i ofere Rusiei ocazia de a echilibra dorințele americanilor cu cele ale chinezilor.
Cea mai mare prioritate o va avea astfel războiul din Ucraina, Trump declarând că va pune capăt războiului în prima zi după ce va fi ales, promisiune demonstrată și prin alegerea lui J. D. Vance ca vicepreședinte, unul dintre principalii oponenți ai ajutorului SUA pentru Ucraina. Trump nu a declarat public cum va ajunge la un acord de pace, dar doi dintre cei mai importanți consilieri de politică externă ai lui Trump, Keith Kellogg și Fred Fleitz, au publicat un plan de pace pe 25 iunie. Viktor Orban a confirmat că strategia lor coincide cu cea a lui Trump într-o scrisoare pentru liderii UE ulterior întâlnirii lui cu Trump. Planul include astfel creșterea presiunii aplicate de SUA asupra Ucrainei, Zelenski urmând să fie forțat să accepte încetarea focului și începutul discuțiilor de pace chiar dacă acestea nu vor prevede recâștigarea teritoriilor pierdute. Cea mai importantă parte a acestei strategii este ca toate costurile menținerii încetării focului și orice costuri de reconstrucție să fie suportate de aliații europeni ai Americii. Dacă Rusia nu va fi de acord cu discuțiile de pace (fapt puțin probabil), Trump va trece în ofensivă, volumul asistenței militare americane, dar mai ales europene, crescând.
Planul a fost criticat pentru că este prea concesiv față de aspirațiile lui Putin: războiul din Ucraina este văzut de China ca o probă pentru propriul conflict din Taiwan: dacă rușii vor primi teritoriile ucrainene, atunci și China va avea undă verde pentru a anexa Taiwan-ul. În același timp, un conflict prelungit ar demonstra incapabilitatea NATO de a-i face față Rusiei. Și există oricum posibilitatea ca Zelenski să refuze discuțiile de pace atâta timp cât americanii nu pot să-i ofere Ucrainei nimic la schimb, aderarea la NATO fiind inacceptabilă atât pentru Rusia cât și pentru membrii NATO. Totul depinde de capabilitățile de negociator ale lui Trump, dar faptul că pacea în Ucraina va fi în sfârșit văzută ca o prioritate de o administrație americană este primul pas spre însănătoșirea Europei.
Europa și NATO
Este evident că Europa va fi cea mai lovită în urma războiului din Ucraina. La costurile de înarmare și la pierderile financiare rezultate în urma sancțiunilor se vor adăuga costurile de reconstruire a Ucrainei și problema unei piețe de armament nereglementate, transformând Europa în „bolnavul lumii”. Singurii care și-ar mai putea dori să ne ajute sunt americanii, dar politica trumpiană „America First” elimină această speranță. Trump a declarat nu va mai investi în bazele americane din Europa, ci doar în armata proprie SUA, lăsând țările europene să se ocupe singure de apărare. Dar bani de unde?
În primul lui mandat, Trump a amenințat de mai multe ori că va părăsi NATO dacă celelalte țări membre nu își cresc contribuțiile. Acum și-a schimbat strategia, declarând recent că va pune capăt angajamentului de apărare reciprocă NATO și va permite Rusiei „să facă orice dracu’ vrea” membrilor care nu investesc cel puțin 2% din PIB în apărare (România a cheltuit doar 1,6% din PIB pe apărare în 2023). Ce bine că ne-am distrus total relațiile cu cea mai mare putere militară din partea noastră a lumii, nu? O perspectivă sumbră, dar ne putem învinovăți doar pe noi înșine, care am votat lideri ce nu pun „Romania First”. Desigur, Trump nu va renunța la toți aliații lui europeni, îmbunătățind relațiile SUA cu celelalte democrații conduse de populiști și orientate spre piața liberă (ca vecinii noștrii maghiari), continuând cu planul lui de a se opune elitelor globaliste.
China
Discursul anti-globalist al lui Trump blamează renunțarea la populism pentru creșterea economiei chineze. Astfel, după cum am menționat și mai sus, politica SUA va fi mult mai agresivă față de China sub conducerea lui. Pe lângă creșterea tarifelor la importurile chinezești (a sugerat chiar 60%), Trump vrea să mobilizeze o strategie de verificare a influenței chineze în Europa, Africa și America Latină și să reîmprospăteze alianțele americane în Indo-Pacific. Marea întrebare este însă cum se va raporta la Taiwan: în declarațiile anterioare Trump a dat de înțeles că nu ar vrea să apere insula, dar elementul definitoriu al mandatului lui va fi cu siguranță o poziție mai dură față de China, fapt ce inevitabil va include provocări în Taiwan și Marea Chinei de Sud. Mulți se îngrijorează că un război în Taiwan este iminent și că discursurile aprinse al lui Trump vor crește și mai tare probabilitatea conflictului ce ar deveni cu siguranță un război mondial. Având în vedere că în primul mandat Trump a reușit să mențină pacea deși era mult mai puțin pregătit decât este acum, putem spera însă că un război propriu-zis va fi evitat și lupta dintre SUA și China va rămâne în planurile economice și strategice.
Orientul Mijlociu
Apropierea lui Trump față de Israel, demonstrată de mutarea ambasadei americane la Ierusalim (orașul considerat de mult timp drept capitala unui viitor stat palestinian) și de recunoașterea suveranității Israelului asupra Înălțimilor Golan și a așezărilor din Cisiordania, este văzută ca un motiv de îngrijorare referitor la războiul din Gaza. Politica externă americană este destul de constantă în susținerea pentru Israel – într-un articol din revista Times, Biden a fost cel declarat cel mai pro-israelian președinte din istoria Americii – dar ura lui Trump pentru Iran ar putea duce la acceptarea unei escaladări a conflictului. Trebuie să ne amintim că deși Trump este cel care a reușit impunerea Acordurilor de Pace Abraham, politica lui Trump în Iran a fost destul de agresivă în primul mandat, retrăgând SUA din acordul nuclear cu Iranul (JCPOA) și impunând o campanie de sancțiuni de presiune maximă împotriva Teheranului. Tensiunile dintre SUA și Iran nu doar au dus la îmbogățirea uraniului iranian peste prevederile stabilite sub conducerea lui Trump, dar aproape au rezultat în război (ne putem aminti de amenințările de după asasinarea generalului iranian Qassem Soleimani din ianuarie 2020). Trump va reaplica cu siguranță presiune maximă asupra Iranului pentru a opri sprijinul acordat grupărilor anti-israeliene din Orientul Mijlociu, de la Hamas și Hezbollah la Houthi, sporind în schimb sprijinul SUA pentru Israel, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite.
America Latină
Trump va exercita mult mai multă presiune pe Mexic și America Latină pentru a opri fluxul de imigranți la granița dintre SUA și Mexic. Trump a spus că aceasta este o problemă de securitate națională, că va desfășura trupe la graniță și, eventual, chiar s-ar putea angaja în acțiuni militare împotriva cartelurilor din Mexic. O acțiune militară la graniță ar fi un dezastru pentru SUA, dar este improbabil să se ajungă chiar acolo. Trump își va continua și ostilitățile din primul mandat față de Cuba, Venezuela și Nicaragua, singurul lider din America Latină care se poate aștepta la o relație mai strânsă fiind președintele Argentinei, Milei.
Se anunță astfel schimbări mari din partea aliatului nostru cel mai important, schimbări pe care pare-se noi nu le-am luat în calcul. Fără un lider puternic suveranist și anti-globalist gata să joace tare în tabăra lui Trump, ne vom trezi anul viitor abandonați într-un colț al lumii extrem de periculos, definit de ostilități, arme neînregistrate și greutăți economice, recitând încă poezia care ne-a fost transmisă de democrați și întrebându-ne cum de Ungaria primește premii din toate părțile deși a fost neascultătoare. Dinamicile internaționale se schimbă repede și am ajuns iar în ipostaza de a fi conduși de oameni incapabili să gândească măcar pe termen mediu.
