În anii trecut, pepenii ajungeau pe tarabe abia după jumătatea lunii iulie şi, mai degrabă, în august. Însă, şi producătorii români au început să aplice metode, unele naturale, altele chimice, care să grăbească creşterea pepenilor. Miza lor este să prindă preţurile ridicate, de la începutul verii, când piaţa era dominată de importuri. Pepenii de Dăbuleni se coc în a doua jumătate a lunii iunie.
Există şi mulţi comercianţii vând în pieţe pepeni turceşti şi greceşti sub numele de „Dăbuleni” sau de „Ialomiţa”, de când au simţit tendinţa pieţei către produsele româneşti.
Pepenele verde (Citrullus lanatus L. sin. C. vulgaris L) este o plantă legumicolă, rezistentă la secetă. Se cultivă pentru fructele sale, care se consumă în stare proaspătă. Fructele sunt mari, cu coaja verde de diferite nuanțe și miezul roșu, roz sau portocaliu. Caracteristica sa principală, faptul că este zemos, se datorează conținutului de apă (aproximativ 92%). Miezul conține un număr variabil de semințe dar există și pepeni verzi fără semințe.
Pepenii verzi sunt originari din deșertul Kalahari, Africa de Sud, de unde s-au răspândit în toate zonele cu clima caldă. Prima recoltă este descrisă în hieroglifele de pe vechile morminte egiptene, datând din urmă cu 5.000 de ani. Din Egipt s-au răspândit de-a lungul Mării Mediterane. În secolul al X-lea apar în China, iar, trei secole mai târziu, invadează practic întreaga Europa, aduși de mauri. Grație lui Cristofor Columb, după a doua sa expediție spre Lumea Nouă, ajung și în America, sub formă de semințe. Încep să fie cultivați de indieni, dar numai după războiul de secesiune se poate vorbi despre recolte serioase.
În țara noastră, numit în unele regiuni harbuz (Moldova), lubeniță (Oltenia) sau lebeniță (Ardeal), se cultivă preponderent următoarele soiuri: Charleston Gray, Dochita, De Minis, Sugar Baby, de Dăbuleni, Dulce de Dăbuleni, Favorit, Lovrin 532.
Pepenele roșu conține o serie de substanțe nutritive, fiind bogat în vitamine din complexul B, necesare pentru producerea de energie. Pepenele roșu este o sursă foarte bună de vitamina B6 și o sursă bună de vitamina B1, magneziu și potasiu. Cu un conținut de 6% zahăr și vitaminele A, B, E, K și C, pepenele verde mai conține tiamina, calciu, fier, fosfor, sodiu, zinc, cupru, mangan, seleniu și magneziu. În plus, pepenii verzi conțin citrulină, un aminoacid pe care organismul îl folosește pentru a produce un alt aminoacid (arginina).
Datorită conținutului bogat în vitamine și minerale dieta cu pepene verde reprezintă o adevărată sursă de sănătate!
Conținutul mare de apă îl recomandă ca diuretic pentru tratamentul rinichilor și aparatului urinar. Bogat în vitamine, minerale și antioxidanți foarte puternici, pepenele ne hidratează și ne purifică organismul, ameliorează sau chiar tratează diverse afecțiuni. Vitamina A împreună cu vitamina C și E contribuie la un aspect sănătos al pielii și al părului.
S-a dovedit științific că persoanele care consumă în mod frecvent pepene verde sunt mai protejate împotriva cancerului. Licopenul, pe lângă faptul că asigură pigmentul pepenelui, este un antioxidant eficient în prevenirea cancerului, în special în cancerul de prostată, cancerul uterin și cancerul esofagian. Prin conținutul de citrulina, un aminoacid care dilată vasele sangvine, acționează asemănător medicamentelor prescrise pentru tratarea disfuncțiilor erectile.
Pepenele are un conținut ridicat de vitamine din grupul B, responsabile de producerea de energie a organismului. În plus, spre deosebire de băuturile care conțin cofeină, pepenele verde hidratează foarte mult, fiind mai eficient în perioadele cu temperaturi ridicate ale verii, care conduc rapid la probleme provocate de deshidratare.
Pepenele verde este o sursă excelentă de antioxidanți, care reduc, într-o foarte mare măsură, riscul de astm, de boli de inimă, osteoporoză reumatoidă, artrită și diferite tipuri de cancer prin neutralizarea radicalilor liberi, care sunt extrem de periculoși și care pot deteriora celulele și membranele celulare. Potasiul ajută la reglarea tensiunii arteriale, un factor de risc pentru bolile de inimă.
Pentru o digestie sănătoasă, pepenii nu trebuie combinați cu niciun alt aliment. Pepenele este un produs foarte acid, care fermentează în stomac și încetinește digestia altor produse, influențând punerea în greutate. Consumat între mese și în cantități moderate sau ținând cure doar de pepene verde, acesta este foarte sănătos și recomandat în lunile de vară, ajutând și la detoxifierea organismului și ajutând la procesul de slăbire.
Dar nu doar pulpa pepenelui roșu este utilă organismului ci și semințele acestuia. Acestea sunt pline de nutrienți valoroși și pot fi consumate atât crude, direct din pepene, dar și uscate sau coapte, adăugate în salate și alte preparate.
Semințele sunt de culoare neagră, maro sau albă și sunt bogate în vitamina E, triptofan, acid glutamic, lizina tiamina, riboflavina, vitamina B6 și acid pantotenic
Proteinele din semințele de pepene verde conțin aminoacizi esențiali, printre care cei mai importanți sunt: arginina, care are capacitatea de a regla tensiunea arterială și de a ameliora suferințele arterelor mici.
Cea mai răspândită vitamină din grupul B, care se află în semințele de pepene verde este niacina, esențială pentru menținerea sănătății sistemului nervos, sistemului digestiv și pentru menținerea elasticității pielii.
În ceea ce privește mineralele, acestea abundă în semințele de pepene verde. Pe primul loc se află magneziul urmat de altele, precum fosforul, fierul, potasiul, sodiu, cupru, mangan și zinc. Toate acestea contribuie la procesele metabolice, întrețin musculatura și articulațiile, dar și tonusul musculaturii netede.
Cel mai surprinzător lucru, care poate fi spus despre semințele de pepene verde este cantitatea de grăsimi sănătoase pe care acestea le conțin, aceste fiind grăsimi monosaturate, grăsimi polinesaturate, omega 3 și omaga 6.
În consumul de pepene verde există și unele contraindicații de care trebuie să ținem cont. Dieta cu pepene verde este contraindicată în următoarele cazuri: diabet zaharat; boli ale pancreasului; pietre la rinichi; anomalii genetice ale sistemului urogenital; adenom de prostată; pielonefrită (inflamații ale rinichilor și pelvisului cauzate de infecții bacteriene); recuperare postoperatorie; gastrită cronică, ulcer gastric; colită, diaree.
