Maestrul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj după ce ar fi contactat o infecție nosocomială de la Spitalul Militar unde a fost internat inițial. Marele actor în vârstă de 88 de ani abia a ieșit de la Terapie Intensivă și se află la secția de cardiologie a institutului, unde este tratat, sub atenta supraveghere a medicilor.
Surse medicale spun că infecția de la genunchi în urma căreia a fost operat actorul s-ar fi extins la stimulatorul cardiac pe care îl are montat de câțiva ani. Acesta însă se află acum în stare stabilă și chiar ar fi primit vizite din partea familiei.