Un accident în care au fost implicate două autoturisme şi un microbuz şcolar în care se aflau 15 elevi s-a produs marţi dimineaţă, în judeţul Covasna, pe DN11 Braşov-Târgu Secuiesc.
”Pe DN 11 Braşov-Târgu Secuiesc, în zona localităţii Albiş, judeţul Covasna, s-a produs un accident rutier între două autoturisme şi un microbuz şcolar, în care se aflau 15 elevi”, transmite Centrul Infotrafic din IGPR.
În urma impactului, şoferul unui autovehicul a suferit leziuni, fiind conştient şi evaluat medical la faţa locului.
Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri pentru a permite intervenţia echipajelor specializate.
Accident cu 2 morți lângă Pașcani. Un autoturism a fost izbit în plin de un TIR – FOTO