Sărbătorile zilei:
OrtodoxeSf. Cuv. Mucenici din Mănăstirea Sf. Sava cel Sfinţit
Greco-catoliceSf. cuv. m. ucişi în Mănăstirea Sf. Sava
Romano-catoliceSf. Iosif, soţul Sf. Fc. MariaSs. Ioan Nepomuk, pr. m.; Paul, Ciril, Eugen şi îns. m.
Sfinţii Cuvioşi Mucenici ucişi în Mănăstirea Sfântul Sava cel Sfinţit sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 20 martie.
În perioada în care Imperiul Roman de Răsărit era condus de la Constantinopol de împăraţii Constantin şi Irina (780-797), Ierusalimul se afla sub stăpânire arabă, iar teritoriile din jurul Sfintei Cetăţi erau supuse atacurilor şi jafurilor.
„Şi multă risipire se făcea ţării cu războiul acela, pentru că barbarii, oştindu-se între ei, pustiau nu numai satele, ci şi cetăţile, precum Elevteropolis, Ascalonul, Gaza, Scarifia şi celelalte. Căci năvăleau fără de veste şi, deşi nu ucideau pe tot poporul, jefuiau toate averile şi omorau pe toţi aceia care li se împotriveau. Şi şedeau pe lângă toate căile, prinzând pe cei ce treceau, bătându-i, rănindu-i şi răpindu-le tot ce aveau, până la cămaşă. Numai această milă aveau, că eliberau vii pe cei dezbrăcaţi, bătuţi şi răniţi”. (Vieţile Sfinţilor)
Lavra Sfântului Sava a fost atacată atunci şi mulţi dintre monahii care se adunaseră în Lavră au suferit moartea mucenicească.
Două astfel de năvăliri s-au întâmplat la Mănăstirea Sfântului Sava, în timpul Postului Mare, una în săptămâna dinaintea Floriilor şi cealaltă în Joia Mare dinaintea Paştilor, în urma cărora au fost ucişi sau răniţi de moarte mulţi dintre vieţuitorii mănăstirii, chiliile fiind incendiate.
Uciderea Sfinţilor Mucenici s-a făcut cu sălbăticie, unii dintre ei a au fost săgetaţi cu săgeţile, altora li s-a tăiat capul, alţii au fost tăiaţi în două, iar altora li s-au tăiat mâinile şi picioarele sau au fost ucişi cu pietre.
Monahii au fost chinuiţi pentru a spune unde este vistieria şi mai marii aşezământului. Uciderile şi jaful au încetat până la urmă, luând barbarii cât au putut să găsească din lucrurile bisericeşti şi mânăstireşti şi punându-le pe cămilele mănăstirii.
„Atunci fraţii care rămăseseră abia vii şi alţii ce se ascunseseră prin crăpăturile munţilor şi prin peşteri, adunându-se târziu în locaş, au adus în biserică, care cu dumnezeiască apărare rămăsese nearsă, trupurile cuvioşilor părinţi cele în multe feluri ucise şi cu fum omorâte şi au petrecut toată noaptea aceea a mântuitoarelor Patimi întru nemângâiată tânguire, apoi i-au dat cinstitei îngropări. Iar câţi dintre părinţi au scăpat vii, dar pe jumătate morţi, pe aceia cu doctorii îi îngrijeau, având pe fericitul Toma, doctorul cel mai sus pomenit, care rămăsese între cei vii şi care, mai pe urmă, a fost egumen în lavra ce se numea ‘veche'”.
