Pocăinţa şi rodul ei Un frate, păcătuind adesea, îndată alerga la Icoana Mântuitorului şi aruncându-se cu faţa la pământ, cu lacrimi amare striga:„Miluieşte-mă, Doamne, şi ridică de la mine această vicleană ispită!”Dar nu peste mult timp iar păcătuia şi fără a se deznădăjdui, din nou alerga la Icoana Mântuitorului şi cerea iertare şi ajutor spre îndreptare.Dar, într-una din zile, când se afla în suspine şi lacrimi în faţa icoanei, diavolul, văzând că nu poate pune stăpânire desăvârşită pe el, s-a arătat în fața icoanei și a zis:„Nu eşti drept, Doamne, că pe acest păcătos care în fiecare zi se făgăduieşte înaintea Ta îl primeşti, deşi iar greşeşte!”Şi s-a auzit glas către el:„O, prea viclene pierzătorule, nu te-ai săturat că ai cuprins lumea, ci şi pe cel venit la mila cea nespusă te sileşti să-l câştigi?Deci, iată, pe acesta l-am aflat stând la picioarele Mele şi biruitor peste tine arătându-se. Îl voi primi deci şi voi mântui sufletul lui fiindcă nu s-a deznădăjduit de mântuirea sa!”
