Sfântul Sabin, locuitor al cetăţii Ermopolis din Egipt, în vremea împăratului Diocleţian (284-305), era cunoscut pentru bogăţia şi slava sa.În perioada persecuţiilor împotriva creştinilor, Sfântul Sabin „şi-a lăsat casa sa, boieria, bogăţia şi prietenii şi ieşind pe ascuns din cetatea Ermopolis, se ascundea într-un sat depărtat cu ceilalţi creştini, care fugeau de prigoană şi închizându-se într-o casă mică şi proastă, se nevoia în post şi rugăciuni ziua şi noaptea”. (Vieţile Sfinţilor)Era căutat însă cu insistenţă de autorităţi şi a fost găsit în urma unui denunţ.”Un sărac oarecare, ce venea la fericitul Sabin şi lua hrană şi toate cele trebuincioase din mâinile lui, urmând lui Iuda vânzătorul, s-a dus la slujitorii de idoli şi a zis: ‘Ce-mi daţi, ca să vă arăt unde este Sabin pe care-l căutaţi?’ Iar ei i-au dat doi galbeni. Apoi, mergând după dânsul în satul acela şi văzând casa, au înconjurat-o şi au bătut în uşă. Erau cu Sfântul Sabin în casa aceea, şase creştini şi, crezând că a venit la dânşii cineva din credincioşii fraţi pentru vreo trebuinţă, au deschis uşa. Iar slujitorii de idoli, sărind înăuntru cu mare ură, i-au prins şi i-au legat pe toţi; însă pe Sfântul Sabin l-au legat deosebit, cu două lanţuri grele, şi l-au adus la judecătorul locului aceluia, care se numea Arian”. (Vieţile Sfinţilor)”Fiind dus la păgâneasca judecată şi mult silit la idoleasca jertfă, nu s-a lepădat de Hristos. Pentru aceea l-au muncit cumplit, l-au zgâriat cu unghii de fier, l-au ars cu foc, iar mai pe urmă, l-au înecat într-un râu, şi astfel şi-a sfârşit nevoinţa muceniciei şi s-a dus să-şi ia cununa biruinţei de la Hristos, dătătorul de nevoinţă. Asemenea şi cei şase creştini prinşi împreună cu dânsul, fiind munciţi, au câştigat de la Domnul aceeaşi slavă în cer”.
