Parlamentului European de la Strasbourg dezbate, în premieră, returnarea tezaurului României. Traian Băsescu susține însă că tezaurul nu va fi returnat curând.
PUTIN DESPRE TEZAUR: „NU SE GĂSEȘTE”
„La rugămintea mea, de a da atenţie returnării tezaurului României depus la Moscova în timpul Primului Război Mondial, răspunsul preşedintelui Putin a fost «Noi nu găsim aşa ceva. Nu se găseşte», ceea ce nu e adevărat. Ştiu precis unde este, cum e depozitat şi nici n-a fost valorificat în vreun fel. Este acolo, depozitat în hrubele Kremlinului, îmi permit să spun, şi deocamdată nu vor să-l returneze”, a declarat fostul președinte Traian Băsescu.
„Pentru Rusia, subiectul este, mai degrabă, unul istoric. Dar din câte știu, în România, este un subiect politic. Au venit deseori politicieni din diferite partide care puneau tot felul de întrebări. Cred că, din păcate, acest subiect este folosit în dezbaterile politice interne. Sau probabil în campaniile electorale”, a declarat Victor Iscenko, secretarul părții ruse a Comisiei mixte româno-catolice.
Românii nu au mai văzut tezaurul din 1916, atunci când a fost încărcat într-un tren și a fost trimis la Moscova. Totul, pentru a pune comorile țării la adăpost de izbucnirea Primului Război Mondial. Până acum, rușii ne-au înapoiat Cloșca cu Puii de Aur, 33 de kilograme de aur și 122 de picturi ale lui Nicolae Grigorescu. Estimările BNR spun că au mai rămas 93 de tone de aur, în valoare de peste trei miliarde de euro.
Când vine vorba de „Tezaurul României de la Moscova”, oamenii se gândesc în primul rând la cele 94 tone de aur care au fost trimise în Rusia, cu două trenuri, primul în 1916 și al doilea în 1917.
Totuși, aurul Băncii Naționale reprezintă mai puțin de 10% din valoarea financiară a celor două transporturi. Cea mai mare parte a valorilor a fost trimisă de Casa de Depuneri și Consemnațiuni, care a strâns toată masa monetară de la toate băncile din acel moment și a trimis-o la Moscova.
Din Tezaur mai fac parte, arhive, opere de artă, odoare mănăstirești și altele. Autoritățile române au vorbit despre o valoare globală de 7,5 miliarde de lei aur, iar Banca Națională cere restituirea a 315 milioane de lei aur, lăsând la o parte valoarea numismatică a monedelor, unele dintre acestea valorând astăzi sute de mii de euro.
Pe lângă aceste valori, România a expediat în 1917 tot ce înseamnă patrimoniul identitar, începând cu tablouri din colecții private, cum ar fi Muzeul de Antichități de la București și Iași, sau colecțiile Pinacotecii, ale Academiei, colecțiile numismatice, cărți românești rare.
Din colecții private, făceau parte în special tablourile. O parte din colecțiile pe care le vedem acum la Muzeul Național de Artă al României, începând cu tablouri, de la Grigorescu, Andreescu, până la artă universală, Bruegel etc, au făcut parte din acest tezaur (și au fost restituite de ruși).
De asemenea, au fost trimise la Moscova manuscrisele lui George Enescu, compozitorul venind personal la gară să le aducă. Acestea au fost restituite după ce România a încheiat un tratat bilateral cu Rusia bolșevică în 1934, pentru că Enescu avea prieteni influenți la Moscova. Manuscrisele au ars, din păcate, în incendiul de la Biblioteca Universitară din decembrie 1989.
De ce a trimis România Tezaurul în Rusia, atunci când izbucnise deja Revoluția Bolșevică?
În 1916, tezaurul a fost expediat mai întâi la Iași și apoi la Moscova. În primul rând, Tezaurul Băncii Naționale trebuia să fie pus în siguranță (din cauza înfrângerii armatei române în fața Puterilor Centrale și retragerea guvernului la Iași) pentru că, altfel, România nu mai putea emite monedă și nu mai putea funcționa economia.
Moscova a fost considerată singura soluție pentru că România era înconjurată de inamici, situația era dezastruoasă pe toate fronturile, iar Imperiul Țarist era aliatul României.
O singură voce s-a opus trimiterii avuției naționale la Moscova, bancherul Mauriciu Blank, care a optat pentru expedierea pe mare, în Anglia. Majoritatea s-a opus din cauza pericolului reprezentat de submarinele germane și, de asemenea, a fost invocată prima de asigurare de 10 mii de lei aur, care acum pare incredibil de mică, dar atunci a fost considerată prea mare.
Un alt motiv poate fi regăsit în memoriile ambasadorului Rusiei în România din acea perioadă, Aleksandr Mosolov. Acesta scrie că România nu era considerată un aliat sigur, iar tezaurul reprezenta un fel de garanție.
„Expedierea aurului românesc la Moscova era menită să strângă și mai mult legăturile de alianță între cele două țări ale noastre și sosirea întăriturilor rusești va fi astfel mult ușurată”, îi spunea ambasadorul rus Aleksandr Mosolov lui I. I. C. Brătianu, potrivit documentelor citate în carte.
În 1917, când a fost trimis al doilea tren spre Moscova situația era diferită, pentru că în Rusia izbucnise deja revoluția bolșevică, avuseseră lupte violente în stradă, iar Ionel Brătianu, primul ministru, nu a văzut pericolul acestor evenimente.
Guvernul provizoriu al lui Kerenski nu era hotărât să continue războiul cu Germania dar a făcut-o la presiunea aliaților. În acest context expedierea celui de-al doilea tren cu tezaurul a fost o formă de garanție pentru loialitatea României.
În ciuda acestei situații, unul dintre susținătorii ideii de a trimite și al doilea tren spre Moscova a fost Nicolae Titulescu, ministru de Finanțe în anul respectiv (1917). Tot în acea perioadă, rușii au cerut regelui și reginei României să se refugieze în Rusia, ca și tuturor instituțiilor românești. „Doar încăpățânarea Reginei Maria a făcut ca România să nu ajungă un stat fără teritoriu”.
Ministerul de Externe, de exemplu, nu a mai avut arhive până în 1935, nu se știa nici măcar ce tratate semnase România, pentru că această arhivă fusese trimisă la Moscova și Petrograd (împreună cu Tezaurul).
Un inventar complet al Tezaurului a fost făcut în vederea Conferinței de la Genova (n.r.- din 1922, pentru reluarea relațiilor cu Rusia Sovietică). Atunci a fost întocmit și acel dosar al Băncii Naționale despre Tezaurul BNR, în care sunt trecute aurul și toate valorile. Acesta este dosarul original, care există și astăzi.
Mai târziu, când România a intrat în război împotriva Uniunii Sovietice, Ion Antonescu a cerut un inventar complet al Tezaurului, pentru că a vrut să știe cât valorează. Acesta nu mai există în prezent.
După acest moment există un mare gol în arhivele românești și există două variante: fie românii, pur și simplu, nu au făcut o inventariere, nici măcar după cele două restituiri ale unor părți din Tezaur, fie sovieticii, după ce și-au fixat consilierii peste tot în România, au avut grijă să umble și în arhive.
Era o practică destul de curentă pe care o făceau în toate statele ocupate. În statele foste comuniste există o istoriografie care vorbește despre acest lucru. Deci e posibil ca sovieticii să fi luat aceste documente.
Dar nici după 1991, după destrămarea URSS, românii nu au făcut un inventar complet, ca să știm ce au trimis la Moscova în 1916 și 1917 și ce am primit, exact, înapoi în 1935 și 1956.
