Latest Actualitate News
Maia Sandu: „Îmi doresc să nu mai fie hotare între Republica Moldova și România”
„Visul meu este să avem siguranţa păcii şi siguranţa libertăţii. Eu vreau…
Poliția Rutieră, obligată să anunțe prezența radarelor. Cum pot șoferii afla unde sunt amplasate acestea
Conform unei propuneri legislative adoptate de Senat, poliția rutieră ar putea fi…
Lidera Găgăuziei spune că Putin le-a promis că-i sprijină în „apărarea drepturilor”
„Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a discutat cu mine despre complexa problemă…
Maia Sandu vrea referendum pentru aderarea Moldovei la UE
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, propune organizarea, în aceeaşi zi cu alegerile…
Cuvinte care pot atrage banii în viața ta. Ce e indicat să rostești, potrivit specialiștilor
Să ai o relație pozitivă cu banii este una dintre cele mai…
Rareş Bogdan: „Politica lui Nehammer împotriva României, bazată pe minciuni, a dus la o reacţie adversă a celor din Austria”
”Partidul lui Nehammer se află pe locul trei în sondaje, după extremiştii…
Deși a fost achitat de instanță, DNA redeschide dosarul fostului director Navrom, Octavian Gabur
DNA a formulat o cale extraordinară de atac împotriva deciziei de achitare…
Florin Barbu, despre protestele fermierilor. De ce nu a fost la Afumați
„Sunt omul fermierilor. Când a început acest protest spontan al transportatorilor, la…
Sfârșit tragic pentru o tânără de 19 ani. A murit după ce mașina în care era a fost lovită de TIR
n eveniment au fost implicate un autotren, un autoturism și o căruță. …

