Jandarmeria Botoșani la bilanț: Peste 3.600 de amenzi aplicate în 2023 de forțele de ordine!
În anul 2023, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a acționat pentru consolidarea…
Două persoane au ajuns la spital, în urma unui accident în care a fost implicată o mașină din Botoșani! (foto, video)
Unul dintre autoturismele implicate în eveniment a ieșit în decor.
Un bărbat a stat patru ore în sala de operație după ce brațul i-a fost strivit de un copac!
Cadrele medicale au încercat să îi salveze viața, dar și brațul bărbatului.
Licitații în derulare pentru renovarea energetică a unor clădiri din municipiul Botoșani (foto)
Licitații în derulare pentru renovarea energetică a unor clădiri rezidențiale multifamiliale din…
Adolescentă de 18 ani dispărută de acasă. Familia cere ajutorul polițiștilor pentru a o găsi!
Cei care au văzut-o sau dețin informații despre unde s-ar putea afla…
Întâlnire aniversară la Săveni, se împlinește un an de la debutul grupului de suport „Alcoolicii Anonimi Săveni”!
Și-au anunțat prezența membrii ai grupurilor A.A. din cinci județe din țară.
FC Botoșani își mărește echipa. Cine este noul coleg al grupării!
FC Botoșani își mărește echipa. Adrian Răuțu se întoarce pe „Municipal”, după…
Circ în ședința de CJ pentru aprobarea unui proiect respins de trei ori până acum. „Se vede disperarea proprietarului de a scăpa de această belea” (video)
S-au aprins spiritele și spre finalul ședinței de Consiliul Județean. Consilierii au…
Anunț APIA pentru producătorii agricoli din Botoșani!
Este vorba despre o schemă de ajutor de stat pentru sprijinirea întreprinderilor…
Ţigări de contrabandă ascunse în rezervor, descoperite în Vama Racovăț! (foto, video)
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț împreună…

