„În ziua de 6 martie 1945, orele19:33 Majestatea Sa Regele a primit, în prezența Casei Civile și Militare, jurământul de credință al noului Guvern prezidat de Domnul dr. Petru Groza.”
Anunțul sec din Monitorul Oficial ascunde o preluare ostilă a puterii de către comuniști, la presiunile Uniunii Sovietice și ale lui Iosif Stalin personal.
„În urma intervenţiei brutale a lui Vîşinski, regele Mihai nu a avut încotro şi a acceptat să-l numească pe Groza prim-ministru. (….) A fost numit, iar el a format primul guvern comunist la care au luat parte şi aşa-zişii exponenţi ai burgheziei, de care comuniştii s-au scuturat rând pe rând în preajma alungării regelui”, relata după decenii de la evenimente fostul lider țărănist Corneliu Coposu.
Lista noului guvernul era înțesată de comuniști, în frunte cu Lucrețiu Pătrășcanu si Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Lucrețiu Pătrășcanu – Justiție
Mihail Ralea – Arte
Ștefan Voitec – Educație Națională
Gh. Gheorghiu-Dej – Comunicații și Lucrări Publice. În același minister, unul dintre subsecretarii de stat era Ion GHeorghe Maurer, viitor premier și eminența cenușie care l-a adus la conducere pe Nicolae Ceaușescu.
Teohari Georgescu – Afaceri Interne
Prin portofoliile deținute, comuniștii aveau aproape toate pârghiile puterii, iar acest lucru avea să se observe în foarte scurt timp. Primul rezultat concret a fost deturnarea rezultatului alegerilor din 1946.
PETRU GROZA, BURGHEZUL ROȘU PREDISPUS LA ORICE COMPROMIS. I-AR FI PUPAT PICIOARELE LUI STALIN
Cât despre primul premier al unui guvern comunist, dr.Petru Groza, poate cel mai plastic portret i l-a făcut tot Corneliu Coposu, într-o discuție cu jurnalistul Vartan Arachelian, consemnată de Memorialul Sighet.
„Era un chiabur de mâna întâi, (…) un om abil care-şi supraaprecia abilitatea, considerându-se înarmat cu o şmecherie care să înfrângă toate rezistenţele şi să depăşească vigilenţa şi atenţia interlocutorilor. Puterea lui Groza era minimă, putea realiza ceva numai dacă reuşea să se explice faţă de fruntaşii comunişti; uneori, dacă era vorba de o problemă minoră, reuşea; încolo, prezenţa lui era pur formală în fruntea guvernului; în sfârşit, mi-a povestit cum a fost la Moscova audienţa lui la Stalin…
Mi-a spus că a intrat în anticameră, după ora la care i se fixase audienţa. La un moment dat s-au deschis uşile, a ieşit o secretară care l-a anunţat: „Poftiţi la generalissim!”. „Şi am intrat acolo – vă reproduc cuvintele lui –, m-am apropiat de el – stătea pe un soi de cotineaţă, ceva mai înaltă decât podeaua –, m-am aruncat în genunchi, i-am sărutat picioarele şi i-am spus: «în sfârşit, mi-am atins idealul de mic copil. Ziua aceasta va fi cea mai frumoasă zi din viaţa mea!» Stalin, vădit impresionat, m-a luat de braţ, m-a ridicat, m-a îmbrăţişat, îi făcuse o impresie deosebită circul meu. Și pe urmă am stat de vorbă amiabil.” Zicea: „Cred că l-am câştigat – ţi-am spus eu că sunt un circar fără pereche!”
Petru Groza a murit în 1958, iar dispariția sa a fost marcată cu mare fast de întreaga elită comunistă.
