By using this site, you agree to the Privacy Policy and Terms of Use.
Accepta
StiriBT.roStiriBT.ro
Notificare Arată Mai Mult
Aa
  • Acasa
  • Actualitate
    Actualitate
    Arată Mai Mult
    Top Știri
    Plângere penală, după ce mai multe cadavre de porci cu pestă au fost descoperite la marginea unui drum, în zona Nădlac. Principalul suspect
    Plângere penală, după ce mai multe cadavre de porci cu pestă au fost descoperite la marginea unui drum, în zona Nădlac. Principalul suspect
    martie 12, 2024
    Creșterea economică bazată pe investiții, nu pe consum, apanajul guvernării PNL, motivul încrederii crescute în economie
    Creșterea economică bazată pe investiții, nu pe consum, apanajul guvernării PNL, motivul încrederii crescute în economie
    mai 30, 2024
    Cum a dat un român peste cap traficul feroviar din Germania. 22 de trenuri au avut întârzieri de aproape 600 de minute
    Cum a dat un român peste cap traficul feroviar din Germania. 22 de trenuri au avut întârzieri de aproape 600 de minute
    august 15, 2024
    Cele Mai Recente Știri
    Doliu în muzica populară românească! A murit Vasile Pop, unul dintre cei mai apreciați ceterași din Transilvania
    octombrie 30, 2026
    Incendiu puternic într-un bloc din Mediaș! 45 de persoane au fost evacuate
    octombrie 30, 2026
    Alertă în Constanța! Un copil de 9 ani a dispărut. Poliția cere ajutorul populației pentru găsirea băiatului
    octombrie 30, 2026
    STB modifică traseele mai multor tramvaie în București! Șase linii sunt afectate, iar două autobuze navetă vor fi introduse în circulație
    octombrie 30, 2026
  • Local
    Local
    Arată Mai Mult
    Top Știri
    Concert caritabil pentru ajutorarea unui adolescent grav rănit într-un accident rutier. „E un dărăbănean de-al nostru, e copilul nostru…”
    decembrie 13, 2023
    Doi elevi din Botoșani, profesorii lor și școlile la care învață, premiați de Ministerul Educației. ”Succesul înseamnă pasiune și perseverență. Restul e muncă!” (Foto)
    decembrie 16, 2023
    Funcționarii APIA încheie protestele. Ce le-a promis premierul Ciolacu!
    decembrie 20, 2023
    Cele Mai Recente Știri
    Restaurantul D.A.R. strălucește pe scena culinară națională: Chef Violeta Achiței și Chef Andrei Miron, semifinaliști în Arena Bucătarilor
    septembrie 13, 2024
    Sistemul sanitar Botoșănean zguduit. 11 persoane reținute și patru sub control judiciar după o noapte de audieri
    martie 5, 2024
    Gospodărie în pericol din cauza unui coș de fum
    martie 5, 2024
    Cod de ceață și polei joi dimineață în Botoșani
    martie 5, 2024
  • Tehnologie
    TehnologieArată Mai Mult
    Meniurile Digitale: De ce restaurantele trebuie să adopte tehnologia acum
    septembrie 10, 2024
    De ce să cumperi un laptop second hand pentru copilul tău?
    februarie 14, 2024
  • Afaceri
    • Marketing
    • Startup
    Afaceri
    Arată Mai Mult
    Top Știri
    Fundamentele afacerilor
    noiembrie 16, 2023
    Importanța unui curs de marketing digital pentru carieră: Cum te poate ajuta Vector Academy să faci primul pas în domeniu
    noiembrie 18, 2025
    Cele Mai Recente Știri
    Importanța unui curs de marketing digital pentru carieră: Cum te poate ajuta Vector Academy să faci primul pas în domeniu
    noiembrie 18, 2025
    Fundamentele afacerilor
    noiembrie 16, 2023
  • Lifestyle
    Lifestyle
    Arată Mai Mult
    Top Știri
    Totul despre inmatricularea unei masini second hand in 2024
    ianuarie 19, 2024
    Cum iti cresti sansele de castig la pacanele
    ianuarie 25, 2024
    Cum să alegi creditele potrivite pentru proiectele tale?
    ianuarie 29, 2024
    Cele Mai Recente Știri
    Economisești cu centrala pe lemne marca Liepsnele – autonomie de până la 5 zile pe cărbune
    septembrie 12, 2025
    Lămpi solare pentru grădină: iluminat decorativ și eficient, fără cabluri și facturi
    martie 31, 2025
    Cum ne ajută terapia TECAR și ce rol au aparatele de fizioterapie?
    august 2, 2024
    VideoChat – condiții de lux, bani mulți și program flexibil
    aprilie 9, 2024
  • Moda
    Moda
    Arată Mai Mult
    Top Știri
    Stiluri de legare și purtare a eșarfei damă
    octombrie 26, 2023
    Rochiile de mireasă care au cucerit Pinterest în 2023
    noiembrie 8, 2023
    Tendințele din moda actuală
    noiembrie 16, 2023
    Cele Mai Recente Știri
    Ce rochie de mireasă să alegi dacă vrei să fii prințesă
    octombrie 1, 2025
    Tendințele din moda actuală
    noiembrie 16, 2023
    Tendințe în moda de toamnă 2023: pantalonii damă la modă
    noiembrie 16, 2023
    Rochiile de mireasă care au cucerit Pinterest în 2023
    noiembrie 8, 2023
  • Sanatate
    Sanatate
    Arată Mai Mult
    Top Știri
    Sfaturi pentru prevenirea oboselii oculare
    octombrie 31, 2023
    Povești inspiraționale: transformări uimitoare cu ajutorul implantului mamar!
    noiembrie 1, 2023
    Ce este blefaroplastia superioară?
    martie 9, 2026
    Cele Mai Recente Știri
    De ce același copil poate avea nevoie de recomandări diferite la controale succesive
    august 11, 2026
    Ce sunt lentilele de contact cu purtare continuă?
    mai 18, 2026
    Ce este blefaroplastia superioară?
    martie 9, 2026
    Povești inspiraționale: transformări uimitoare cu ajutorul implantului mamar!
    noiembrie 1, 2023
  • Contact
Lectură: S-a stins Raluca. Avea 42 de ani și era mama unei fete de 14 ani!
Share
Aa
StiriBT.roStiriBT.ro
  • Actualitate
  • Afaceri
  • Lifestyle
  • Local
  • Moda
  • Sanatate
  • Tehnologie
Search
  • Acasa
  • Actualitate
  • Local
  • Tehnologie
  • Afaceri
    • Marketing
    • Startup
  • Lifestyle
  • Moda
  • Sanatate
  • Contact
Aveți un cont existent? Semn În
Urmați-NE
StiriBT.ro > Blog > Local > S-a stins Raluca. Avea 42 de ani și era mama unei fete de 14 ani!
Local

S-a stins Raluca. Avea 42 de ani și era mama unei fete de 14 ani!

Publicat februarie 24, 2024
Share
SHARE

Asociația ”Salvează o inimă” a transmis, la moartea tinerei mămici, un mesaj copleșitor.

You Might Also Like

Restaurantul D.A.R. strălucește pe scena culinară națională: Chef Violeta Achiței și Chef Andrei Miron, semifinaliști în Arena Bucătarilor

Sistemul sanitar Botoșănean zguduit. 11 persoane reținute și patru sub control judiciar după o noapte de audieri

Gospodărie în pericol din cauza unui coș de fum

Cod de ceață și polei joi dimineață în Botoșani

Familie rămasă pe drumuri în prag de Crăciun, din cauza unui incendiu

februarie 24, 2024 februarie 24, 2024
Partajați Acest Articol
Facebook Twitter Email Print
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

newsletter recomandatenewsletter recomandate

Stiri saptamanale

Aboneaza-te la newsletter si primesti saptamanal stiri direct prin email.

Articole populare
De ce ești salutat, de fapt, când urci la bordul unui avion? Nu este vorba doar de politețe, ci și de ceva mult mai serios
Actualitate

De ce ești salutat, de fapt, când urci la bordul unui avion? Nu este vorba doar de politețe, ci și de ceva mult mai serios

mai 30, 2024
Succesul Suediei, reprezentativ pentru reducerea efectelor fumatului în toată lumea
Bolile care fac ravagii printre copii la început de an școlar. Ce trebuie să știe părinții
Ciobanii nu-și vor scoate oile la păscut timp de 3 săptămâni. Solicitare a Ministerului Agriculturii contra
Cea mai norocoasă zi pentru a câștiga bani în 2025, în funcție de zodie. Data în care astrele se aliniază și te ajută din plin

Categorii

  • Actualitate
  • Local
  • Tehnologie
  • Afaceri
  • Moda
  • Sanatate
  • Lifestyle
  • Marketing
  • Startup

Despre noi

Portalul de știri Stiribt.ro este sursa principală de informații și noutăți din județul Botoșani, România.
Link-uri utile
  • Termeni si conditii
  • Confidentialitate
  • Politica GDPR
  • Contact
Top categorii
  • Actualitate
  • Afaceri
  • Lifestyle
  • Local
  • Moda
  • Sanatate
  • Tehnologie

Aboneaza-te

Aboneaza-te la newsletter si primesti cele mai noi stiri direct pe email!!

© StiriBT.ro. Toate drepturile rezervate.
Welcome Back!

Sign in to your account

Pierdut parola?