Deși ideea unei intervenții militare directe în Nuuk, capitala Groenlandei, și a unei preluări rapide a puterii, pe modelul Venezuelei, pare nerealistă la prima vedere, chiar dacă operațiunea americană de la Caracas a atras atenția asupra capacităților militare ale SUA, există, potrivit analizei, un traseu bine conturat. Trump ar fi parcurs deja o parte din acest drum.
Pentru această evaluare, Politico a discutat cu nouă oficiali ai Uniunii Europene, reprezentanți NATO, specialiști în apărare și diplomați, încercând să înțeleagă cum s-ar putea desfășura un proces prin care insula arctică, bogată în resurse minerale și esențială strategic, ar intra sub control american.
„Ar putea fi vorba de cinci elicoptere… nu ar avea nevoie de multe trupe”, a spus un politician danez care a solicitat anonimatul pentru a se exprima liber. „Ei [groenlandezii] nu ar putea face nimic.”
Primul pas: stimularea mișcării de independență
La scurt timp după instalarea sa în funcție, administrația Trump a început să aducă în discuție ideea independenței Groenlandei, teritoriu semi-autonom aflat sub coroana daneză. O Groenlandă desprinsă de Danemarca ar putea încheia direct acorduri cu Statele Unite, în timp ce statutul actual impune acordul explicit al Copenhagăi.
Pentru a obține independența, populația Groenlandei ar trebui să se pronunțe prin referendum, urmat de negocieri privind termenii separării, proces care necesită aprobarea autorităților din Nuuk și a celor daneze.
Un sondaj realizat în 2025 arată că 56% dintre groenlandezi ar vota pentru independență, în timp ce 28% s-ar opune.
Potrivit presei daneze, persoane din cercul lui Trump ar fi implicate în operațiuni discrete de influențare în Groenlanda. În acest context, serviciul danez de securitate și informații, PET, a avertizat teritoriul că „este ținta unor campanii de influențare de diferite tipuri”.
Felix Kartte, specialist în politici digitale care a colaborat cu instituții europene și guverne, a comparat aceste metode cu tacticile folosite de Moscova pentru a influența procesele politice din țări precum Moldova, România și Ucraina.
„Rusia combină tactici offline și online”, a explicat el. „Pe teren, colaborează cu actori aliniați, precum partide extremiste, rețele ale diasporei sau oligarhi pro-ruși, și se pare că plătește oameni pentru a participa la proteste anti-UE sau anti-SUA.
„În același timp, construiește rețele mari de conturi false și pseudo-mass-media pentru a amplifica aceste activități online și a promova candidați sau poziții selectate. Scopul nu este adesea acela de a convinge alegătorii că opțiunea pro-rusă este mai bună, ci de a o face să pară mai mare, mai puternică și mai populară decât este în realitate, creând un sentiment de inevitabilitate”, a detaliat Kartte.
În cazul Groenlandei, SUA par să aplice cel puțin o parte dintre aceste strategii.
Stephen Miller, adjunctul șefului de cabinet al lui Trump, a declarat luni, la CNN, că „nimeni nu va intra în conflict militar cu SUA pentru viitorul Groenlandei”.
În luna precedentă, Trump a creat postul de trimis special pentru Groenlanda și l-a desemnat pe guvernatorul statului Louisiana, Jeff Landry, pentru această funcție. Landry a precizat că misiunea sa este „să facă din Groenlanda o parte a Statelor Unite”.
În paralel, vicepreședintele SUA, JD Vance, aflat într-o vizită în teritoriu în luna martie, a spus că „poporul din Groenlanda va avea dreptul la autodeterminare”. El a adăugat: „Sperăm că vor alege să se alieze cu Statele Unite, deoarece suntem singura națiune de pe Pământ care le va respecta suveranitatea și securitatea”.
Al doilea pas: o ofertă avantajoasă pentru Nuuk
Dacă eforturile de accelerare a referendumului vor avea succes, iar Groenlanda va decide să se desprindă de Danemarca, următoarea etapă ar fi integrarea teritoriului în sfera de influență americană.
O variantă discutată în cercurile apropiate președintelui ar fi anexarea Groenlandei ca stat american, idee vehiculată în repetate rânduri. Luni, premierul Danemarcei, Mette Frederiksen, a subliniat că „SUA nu au dreptul să anexeze” Groenlanda, reacție venită după ce Katie Miller, soția lui Stephen Miller, a publicat online o hartă a insulei acoperită de drapelul SUA și cuvântul „SOON”.
Un transfer direct de suveranitate între Danemarca și SUA este respins de majoritatea populației. Același sondaj din 2025 indică faptul că 85% dintre groenlandezi se opun transformării teritoriului într-o parte a Statelor Unite, iar chiar și susținători ai independenței favorabili lui Trump privesc cu reticență acest scenariu.
Există însă alternative. Din luna mai a anului trecut circulă informații potrivit cărora administrația Trump ar urmări un acord de asociere liberă (COFA), similar celor existente între SUA și Micronezia, Insulele Marshall sau Palau. Prin astfel de acorduri, Washingtonul oferă servicii esențiale, protecție și acces la liber schimb, în schimbul libertății de operare pe teritoriul partenerilor. Această ipoteză a reapărut recent.
Kuno Fencker, deputat groenlandez din opoziția pro-independență, prezent la inaugurarea lui Trump și participant la discuții cu congresmanul republican Andy Ogles anul trecut, a afirmat că încearcă să „le explice [americanilor] că nu vrem să fim ca Puerto Rico sau orice alt teritoriu al Statelor Unite. Dar un acord de asociere liberă, acorduri bilaterale sau chiar oportunități și alte mijloace pe care poate nu mi le pot imagina – să vină la masa negocierilor și grönlandezii vor decide într-un plebiscit”.
În comparație cu relația actuală dintre Nuuk și Copenhaga, „nu pot decât să meargă în sus”, a spus el.
Comentând afirmația lui Trump potrivit căreia SUA au „nevoie” de Groenlanda, Fencker a adăugat: „Danemarca nu a spus niciodată că are „nevoie” de Groenlanda. Danemarca a spus că Groenlanda este o cheltuială și că ne-ar părăsi dacă am deveni independenți. Așadar, cred că este o remarcă mult mai pozitivă decât am auzit vreodată din partea Danemarcei.”
O perspectivă diferită este oferită de Thomas Crosbie, profesor asociat de operațiuni militare la Colegiul Regal Danez de Apărare, care consideră improbabil ca Groenlanda să obțină avantaje într-o negociere cu Trump.
„Identitatea principală a lui Trump ca negociator este aceea de persoană care își impune voința asupra celor cu care negociază și care are o lungă istorie de trădare a celor cu care a negociat acorduri, de nerespectare a angajamentelor sale, atât în viața privată, cât și în cea publică, și de exploatare a celor din jurul său… Nu văd absolut niciun beneficiu pentru poporul groenlandez, în afară de o creștere foarte temporară a stimei de sine.”
El a adăugat că „ar fi o nebunie să fii de acord cu ceva în speranța că se va ajunge la un acord. Adică, dacă renunți la teritoriul tău în speranța că vei obține un acord ulterior, ar fi o imprudență”.
Al treilea pas: miza europeană și dosarul Ucraina
O eventuală separare a Groenlandei de Danemarca ar întâmpina opoziție în Europa, în special din partea aliaților UE ai Copenhagăi. Totuși, administrația americană ar avea o pârghie majoră: Ucraina.
Pe fondul discuțiilor privind pacea, Kievul a transmis că orice înțelegere cu Vladimir Putin trebuie să fie susținută de garanții solide și de durată din partea Statelor Unite.
Washingtonul a manifestat rezerve în această privință, iar autoritățile ucrainene privesc cu scepticism promisiunile de securitate, având în vedere experiențele anterioare cu Rusia și Occidentul.
Un diplomat al UE a avansat ipoteza unui acord mai amplu de securitate, în care Europa ar primi garanții mai ferme pentru Ucraina din partea administrației Trump, în schimbul acceptării unui rol extins al SUA în Groenlanda.
Chiar dacă o astfel de soluție ar fi dificil de acceptat, ea ar putea fi preferabilă unei confruntări directe cu Trump, care ar putea reacționa prin sancțiuni, retragerea din negocierile de pace sau sprijinirea pozițiilor lui Putin.
Al patrulea pas: opțiunea militară
Rămâne întrebarea ce s-ar întâmpla dacă Groenlanda sau Danemarca ar respinge categoric planurile lui Trump.
Potrivit specialiștilor, o intervenție militară americană ar putea fi realizată rapid și cu dificultăți minime.
Crosbie afirmă că strategii lui Trump analizează probabil mai multe scenarii.
„Cel mai îngrijorător ar fi o strategie de tip fait accompli (n.r. este o expresie care se referă la ceva ce a fost deja decis sau făcut și nu poate fi schimbat sau discutat, un fel de „fapt împlinit” impus celor vizați, care se confruntă cu situația fără a putea reacționa, cum ar fi o decizie luată fără consultare), pe care o vedem des și la care ne gândim mult în cercurile militare, care ar însemna pur și simplu să acapareze teritoriul, la fel cum a încercat Putin să acapareze Ucraina, pentru a revendica teritorii. El ar putea pur și simplu să trimită trupe în țară și să declare că acum este teritoriu american… Armata Statelor Unite este capabilă să debarce orice număr de forțe în Groenlanda, fie pe cale aeriană, fie pe mare, și apoi să revendice că este teritoriu american.”
Lin Mortensgaard, cercetător la Institutul Danez pentru Studii Internaționale și expert în securitatea Groenlandei, a precizat că SUA dispun deja de aproximativ 500 de militari, inclusiv contractori locali, la baza spațială Pituffik din nordul insulei, precum și de puțin sub 10 angajați ai consulatului din Nuuk. În plus, circa 100 de soldați ai Gărzii Naționale din New York sunt detașați sezonier, în timpul verii arctice, pentru misiuni de sprijin în cercetare.
Capacitatea de apărare a Groenlandei este limitată. Potrivit lui Mortensgaard, teritoriul nu are o armată proprie, iar Comandamentul Arctic Comun al Danemarcei, cu sediul în capitală, dispune de echipamente puține și învechite: patru nave de inspecție și navale, o patrulă cu sănii trase de câini, câteva elicoptere și un avion de patrulare maritimă.
În aceste condiții, o mobilizare a forțelor americane deja prezente sau trimiterea unor unități speciale ar permite SUA să preia controlul asupra Nuuk „în jumătate de oră sau mai puțin”, conform lui Mortensgaard.
„Domnul Trump spune lucruri și apoi le pune în practică”, a declarat Stine Bosse, europarlamentar danez. „Dacă aș fi unul dintre cei 60.000 de locuitori ai Groenlandei, aș fi foarte îngrijorat.”
Romain Chuffart, directorul Arctic Institute din Washington, D.C., a subliniat că o astfel de incursiune nu ar avea „bază legală” conform legislației americane și internaționale, iar orice ocupație care depășește 60 de zile ar necesita aprobarea Congresului SUA.
El a avertizat că o invazie ar „înseamnă sfârșitul NATO”, iar „SUA și-ar trage singură un glonț în picior și ar spune adio unei alianțe pe care a ajutat-o să se formeze”.
În plus, pierderea încrederii aliaților ar putea avea consecințe serioase. „Pierderea încrederii din partea aliaților cheie … ar putea duce la o reducere a disponibilității acestora de a împărtăși informații secrete cu SUA sau la o reducere a accesului la bazele militare din Europa”, a declarat Ben Hodges, fost comandant al trupelor americane din Europa. „Ambele situații ar afecta grav securitatea Americii.”
NATO ar avea dificultăți în a reacționa, întrucât orice acțiune militară necesită consens, iar SUA este membru central al alianței. Totuși, aliații europeni ar putea interveni prin alte structuri, precum Forța Expediționară Comună Britanico-Scandinavă sau Cooperarea Nordică în domeniul Apărării, care reunește cinci state, a explicat Ed Arnold, cercetător principal la Royal United Services Institute.
În prezent, însă, aliații NATO nu par alarmați. „Suntem încă departe de acest scenariu”, a spus un diplomat de rang înalt al alianței. „Ar putea avea loc unele negocieri dificile, dar nu cred că suntem aproape de o preluare ostilă.”
