Imaginile, distribuite masiv pe rețelele de socializare, au stârnit valuri de speculații – de la ipoteze cu nave extraterestre, până la presupuse semne apocaliptice.
Fotografiile, realizate în momentul în care furtuna atingea intensitatea maximă, arată o pată luminoasă cu tentă roșie, având tentacule difuze ce par să se extindă în atmosfera superioară. Mulți utilizatori au asociat-o cu creaturi din filme SF sau cu fenomene inexplicabile, alimentând rapid teoriile fanteziste din online.
NASA intervine și lămurește apariția formidabilă
Pentru a calma avalanșa de zvonuri, NASA a venit cu explicația oficială: ceea ce mulți au numit „meduza roșie” este, de fapt, un fenomen atmosferic rar, cunoscut sub numele de sprite – sau fulger roșu.
Potrivit specialiștilor agenției, sprite-urile sunt izbucniri electrice extrem de scurte, care se formează la altitudini foarte mari, mult deasupra norilor de furtună, în zone inaccesibile privirii obișnuite. Lumina lor roșie durează doar câteva milisecunde, suficient însă pentru a fi surprinsă de camerele performante sau de observatori norocoși.
Imaginile recent apărute au fost realizate de Nicolas Escurat, un participant la un proiect NASA, care a reușit să surprindă fenomenul în condiții excepționale. Agenția spațială a transmis că sprite-urile reprezintă unele dintre cele mai enigmatice manifestări electrice ale atmosferei terestre.
„Acest fulger roșu trecător deasupra unui nor de furtună este printre cele mai greu de observat fenomene atmosferice de pe Pământ”, a precizat NASA.
Ce sunt sprite-urile și de ce apar?
Sprite-urile fac parte din categoria Evenimentelor Luminoase Tranzitorii (TLE – Transient Luminous Events) – descărcări electrice care se manifestă în partea superioară a atmosferei, atunci când furtunile produc perturbații electrice puternice.
Spre deosebire de fulgerele obișnuite, care izbucnesc spre pământ, sprite-urile se propagă în direcția opusă, urcând în atmosferă și desenând figuri bizare: coloane, sfere sau forme asemănătoare unor meduze uriașe.
Fenomenul este atât de greu de observat încât a fost documentat abia în 1989, deși oamenii de știință bănuiau existența lui cu mult timp înainte.
Aparițiile rămân rare și, de cele mai multe ori, sunt identificate întâmplător – de sateliți, camere dedicate monitorizării furtunilor sau fotografi aflați în locul potrivit, la momentul potrivit.
