Mesajul președintelui Nicușor Dan, transmis odată cu solicitarea de reexaminare a legii pentru combaterea extremismului, subliniază o tensiune majoră între necesitatea fermității statului în fața urii și imperativul clarității legislative.
Ce argumente „imbatabile” a prezentat Nicușor Dan
Șeful statului avertizează că, deși România are datoria de a acționa împotriva xenofobiei și discriminării, acest obiectiv nu poate fi atins prin norme echivoce care riscă să producă efecte contrare, precum adâncirea neîncrederii în instituții și amplificarea polarizării sociale.
Argumentul central este că lipsa de previzibilitate a legii în definirea infracțiunilor ar putea transforma în infractori persoane fără nicio legătură cu extremismul, din cauza unor interpretări judiciare abuzive sau neunitare.
Un punct critic ridicat de președinte vizează sancționarea cu închisoare a distribuirii materialelor ce conțin idei xenofobe, fără a face distincția necesară între propaganda malițioasă și operele de valoare istorică sau literară.
În actuala formă, legea ar putea incrimina transmiterea unor scrieri clasice de autori precum Mihai Eminescu, Ion Creangă sau William Shakespeare, ale căror texte conțin idei specifice contextului epocii lor, dar care fac parte din patrimoniul cultural universal.
Președintele s-a împiedicat în „neclarități semantice”
Totodată, textul legislativ suferă de o neclaritate semantică în privința organizațiilor cu caracter legionar. Nicușor Dan subliniază dificultatea de a distinge între asociațiile care promovează rezistența anticomunistă ori memoria închisorilor și cele care ar glorifica mișcarea legionară, lăsând loc pentru confuzii între apartenența la o grupare extremistă și eforturile de documentare a istoriei sau cercetarea științifică a operelor unor mari intelectuali precum Mircea Eliade.
În final, președintele insistă pe necesitatea unor definiții riguroase pentru sintagme precum „conducerea unei organizații”, punctând că ambiguitatea dintre conducerea formală și cea de notorietate poate duce la aplicări discreționare ale unor pedepse aspre, care variază între trei și zece ani de închisoare.
