Candidatul la alegerile prezidențiale din luna mai, John Ion Banu Muscel, a făcut o serie de declarații șocante în cadrul unui podcast, în care a abordat subiectele reintroducerii pedepsei cu moartea în România și dreptul cetățenilor de a deține arme de foc.
Întrebat dacă România ar trebui să reintroducă pedeapsa capitală, John Ion Banu Muscel a răspuns fără ezitare: „Da”. Acesta a explicat că măsura ar trebui aplicată în cazuri extreme, precum crima sau trădarea națiunii, și nu neapărat în cazul corupției.
Potrivit politicianului, pedeapsa cu moartea ar trebui să fie impusă atunci când acțiunile unui individ aduc prejudicii considerabile țării și cetățenilor. „Nu știu dacă m-am referit exact la corupție extremă. S-ar putea să fie și aceasta, dar în primul rând este vorba de viață pentru viață și de trădarea națiunii. Acestea ar fi principalele motive. Nu neapărat pentru corupție. Trebuie să fie ceva care să aducă prejudicii serioase țării, cetățenilor României, ca să aplicăm acest lucru,” a declarat Muscel.
Pe lângă acest subiect controversat, Banu Muscel a adus în discuție și dreptul românilor de a deține arme de foc. În opinia sa, acest drept ar trebui tratat ca o formă de apărare legitimă, nu ca o amenințare, iar guvernul ar trebui să asigure siguranța cetățenilor prin respectarea acestui drept fundamental.
„Cultura, modul de a te schimba vine gradual. Dar eu știu următorul lucru: prima datorie a unui guvern este să aibă grijă de cetățeni. Iar una dintre formele prin care guvernul trebuie să le asigure siguranța este să le respecte dreptul la apărare. Dreptul de purtare a armelor este, de fapt, dreptul de a te apăra. Acesta este un drept fundamental al omului,” a afirmat candidatul.
Muscel a precizat că, în ciuda susținerii acestui drept, nu crede că legalizarea armelor va duce la o explozie a criminalității în România, deoarece „nu cred că există o asemenea degradare morală în România”. El a subliniat că armele trebuie verificate riguros înainte de a fi aprobate, iar purtarea acestora nu ar trebui să fie permisă pe stradă. „Nu umblăm cu ele pe stradă,” a adăugat acesta.
Interogat cu privire la modul în care ar implementa aceste măsuri, politicianul a subliniat că nu ar introduce niciodată astfel de propuneri fără susținerea cetățenilor, printr-un referendum cu putere executivă. „Totul trebuie să pornească de la voința poporului, exprimată printr-un referendum cu putere executivă,” a afirmat Muscel.
Istoricul pedepsei cu moartea în România
Pedeapsa cu moartea are o istorie lungă și variată în România. România ca stat modern s-a format în 1859, după Unirea Principatelor. Codul Penal adoptat în anul 1864 nu prevedea pedeapsa cu moartea, unele infracțiuni comise în timp de război fiind stipulate însă de Codul Militar. Constituția din 1866 adoptată în timpul regelui Carol I și inspirată de modelul belgian liberal din 1831, nu prevedea pedeapsa cu moartea pentru crime pe timp de pace.
Eliminarea pedepsei cu moartea pentru crime pe timp de pace a fost reafirmată în articolul 16 al Constituției din 1923. La 24 septembrie 1938, legea nr. 3247 pentru implementarea noului cod penal din 1936 l-a pus pe acesta în acord cu noua Constituție a regimului autoritar al regelui Carol al II-lea din 20 februarie 1938:
„Art. 15. Pedeapsa cu moartea se aplică în timp de război potrivit codului de justiție militară. Consiliul de Miniștri va putea decide aplicarea dispozițiunilor din alineatul precedent și în timp de pace, pentru atentate contra Suveranului, Membrilor Familiei Regale, Șefilor Statelor străine și demnitarilor Statului din mobile și în legătură cu exercițiul funcțiunilor ce le sunt încredințate, precum și în cazurile de tâlhărie cu omor și asasinat politic”
În timpul celui de-al doilea război mondial, regimul antonescian a crescut numărul infracțiunilor pedepsite cu moartea, incluzând jaful, insurecția, rebeliunea, trădarea, spionajul și altele, în vreme ce numărul execuțiilor a crescut rapid.
Prima jumătate a perioadei comuniste a fost foarte dinamică din punct de vedere al pedepsei cu moartea. Debutul său a fost dominat de chestiunea criminalilor de război. Deși juriști de prim rang au dezbătut problema pedepsei capitale și au încercat să o abolească în 1956, prevederile legislative și aplicarea lor s-au înăsprit în 1958, când Gheorghe Gheorghiu-Dej a inițiat un nou val de represiuni.
Perioada de după reforma penală din 1969 a fost legată în mod particular de personalitatea lui Nicolae Ceaușescu. Comparativ cu perioada stalinistă, nu mai întâlnim aplicarea pedepsei cu moartea în scopuri direct politice precum eliminarea dizidenților, în schimb au existat cazuri speciale, cum ar fi cel al criminalului Ion Rîmaru.
În România comunistă au fost executate 104 persoane. Între 1965 și 1989 Tribunalul Militar București a condamnat la moarte 47 de persoane.
Pedeapsa cu moartea a fost abolită prin decretul-lege nr. 6 din 7 ianuarie 1990 și a fost înlocuită cu pedeapsa detențiunii pe viață
