În țara noastră poate fi întâlnită în Munții Maramureșului, Munții Rodnei, Obcinele Bucovinei, masivele Rarău, Ceahlău, Ciucaș, Bucegi, Făgăraș, Cozia și Retezat. Botanistul român, Alexandru Borza a făcut, pentru prima oară în 1911, un studiu amănunțit al florii de colț, el fiind cel căruia i se datorează declararea acesteia ca ‘monument al naturii’.
Trăsăturile și aspectul unic al florii au inspirat multe nume, precum Wollblume (floarea de lână) dată de naturalistul elvețian Konrad Gessner în secolul al XVI-lea sau Klein Löwenfuss (‘piciorul de leu mic’), étoile du glacier (steaua ghețarului), étoile d’argent (steaua de argint), immortelle des Alpes (floarea veșnică a Alpilor), denumiri folosite de diverși botaniști și biologi pentru a descrie floarea. Potrivit ‘Dicționarului de sinonime’, pentru floarea-reginei (Leontopodium alpinum) există și următoarele denumiri în limba română: albumeală, albumiță, floare de colț, edelvais, steluță, floarea-doamnei.
Este o floare de munte aparținând familiei Asteraceae, din care fac parte margaretele și floarea soarelui. O floare delicată, cu petale albe acoperite de perișori mici, catifelați, argintii, care îi conferă o notă aparte de gingășie și frumusețe, este o plantă deosebit de rară și crește în munți calcaroși, pe pajiștile de pe versanți abrupți și însoriți sau pe stânci, în zonele stâncoase aflate la o altitudine situată între 1.800 și 3.000 de metri, potrivit ‘Enciclopediei de etnobotanică românească’ de Valer Butură (Editura Științifică și Enciclopedică, 1979).
Floarea reginei, originară din stepele Asiei, se găsește zone muntoase din Abruzzi, Alpi, Balcani, Carpați, Pirinei, dar și din Asia Centrală și de Est până în Himalaya. Este o specie de plante erbacee, perenă, care, la fel ca și rudele ei, este considerată drept o floare. În fapt, este o inflorescență, adică un buchet întreg de floricele foarte mici, numeroase (între 50 până la 500 de flori mici) și foarte înghesuite, grupate în două până la 12 capete de flori galbene (capitula), înconjurate de cinci până la 15 frunze albe catifelate (bractee) aranjate în formă de stea. Întreaga plantă și frunzele din jurul inflorescenței sunt acoperite de peri lânoși albi care au rolul de a o proteja împotriva frigului, a uscăciunii și a radiației ultraviolete.
Planta este lânat-tomentoasă, înaltă de 5-20 cm, cu inflorescențe compuse din capitule, înconjurate de numeroase bractee lungi, alb – argintii, lânos – păroase. Dacă în România planta ajunge doar până la înălțimea de maximum 20 cm, ea poate crește în alte țări până la 50-80 cm. Are în pământ un rizom cilindric, acoperit cu resturi de frunze negre-brune, potrivit volumului ‘Flora mică ilustrată a României’ (autori I. Prodan, Al. Buia, București, 1966). La suprafața pământului formează o rozetă de frunze, din mijlocul cărora se ridică tulpina ce poartă o inflorescență numită Calatidiu, de forma unui disc, în care sunt grupate florile. Înflorește vara, în iulie-august.
Planta este protejată de legislația națională a unor țări precum: Austria, Germania, Italia și Liechtenstein.
