Pentru a-l omorî, Israelul a trimis 82 de bombe în Beirut, un număr extrem de mare pentru o singura persoana care a dus la foarte multă distrugere. Biden și Kamala i-au lăudat pe israelieni pentru „omorârea acestui terorist”. Nasrallah nu este considerat terorist de majoritatea lumii arabe, era extrem de carismatic, avea susținători peste tot în lume,. Deși va fi un doliu general, Hezbollah se va putea reorganiza rapid pentru că lucrează cu mai multe celule care pot să opereze singure, moartea lui Nasrallah fiind o motivație și mai mare pentru susținătorii lui.
Ca răzbunare, pe lângă acțiunile întreprinse de Hezbollah, Iranul a atacat cu aproximativ 400 de rachete Israelul. Acesta atac nu este doar răzbunarea morții lui Nasrallah, ci și a morții liderului Hamas Ismail Haniyeh, alt aliat al iranienilor, ucis de serviciile israeliene acum câteva luni.
Sistemul Iron Dome, cel mai avansat sistem de apărare din lume, nu a reușit să apere cum trebuie Israelul. Chiar dacă israelienii au blocat apariția imaginilor cu distrugerea din urma acestor atacuri, în urma publicării videoclipurilor live care arătau cum cădeau aceste rachete pe teritoriul Israelului, majoritatea analiștilor militari au ajuns la concluzia că de fapt foarte multe și-au lovit țintele și că au fost distrugeri destul de mare în ciuda faptului că Israelul a avut asistență de la SUA și de la Iordania în apărarea teritoriului. Aceasta asistență direct la Iordania crează și mai multe probleme pentru regele iordanian, acolo se află o populație mare de refugiați palestinieni iar populația iordaniană este foarte apropiată de cea palestiniană, deci preconizez probleme mai mari în Iordania pe lângă protestele de până acum.
Iranienii au atacat prima dată cu rachetele lor mai vechi, suprasolicitând Iron Dome, apoi atacând cu rachete hipersonice cu traiectorie balistică contra cărora Iron Dome nu se poate apăra. Toate țintele erau cladiri militare, nu au lovit civili, iar cea mai importantă, care se pare chiar a fost lovită, a fost Nevatim, cea mai mare bază aeriană a Israelului.
Aproximativ 30% din rachete au pătruns Iron Dome într-un singur val de atac iar radarele israeliene și americane nu au reușit să detecteze rachetele, deci această operațiune a fost un succes pentru Iran, care a reușit să demonstreze că în cazul unui război propriu-zis ar putea pătrunde foarte ușor Iron Dome prin mai multe valuri de atac
Niște observații importante: imediat după ce a început atacul, atât surse israeliene cat și surse iraniene au confirmat faptul că americanii au fost avertizați în prealabil de acest atac. Imediat după terminarea atacului însă, americanii au negat acest lucru, ceea ce înseamnă că probabil au fost avertizați prin canale rusești: prim-ministrul rus a fost în Teheran în dimineața zilei atacului și cu o seară înainte Putin a fost chemat de urgență în mijlocul nopții la Kremlin, probabil în acest scop. Aceste evenimente dau și impresia că Iranul a avut nevoie de aprobarea rușilor, deci Rusia poate fi văzută ca liderul de facto al axei de rezistență Rusia-Iran-China.
În plus, în plan intern se pare că această decizie de a ataca a fost luată de Consiliul de Război al Iranului și de Ayatollah Khamenei, liderul suprem al Iranului. Există un conflict intern între Khamenei și noul președinte Pezeshkian, care se pare că este foarte ezitant și considerat foarte naiv, o verigă slabă în negocierile cu SUA.
Chiar și după acest atac, opinia publica este tot împotriva Israelului, în ciuda eforturilor israeliene de a crea un discurs mondial ce declară Iranul ca stat terorist și Hezbollah ca organizație ce îi opresează pe libanezi. Israelienii încearcă însă să se declare lideri de opinie mondiali, Ministrul de Externe israelian chiar declarând că Secretarul General ONU nu mai are dreptul de a păși pe teritoriul israelian din cauză că a refuzat să condamne atacul Iranului drept terorism.
Să sperăm că acest conflict nu va degenera, iranienii au declarat că în cazul unui contraatac din partea Israelului ei vor răspunde de 100 de ori mai puternic ca până acum. În acest caz, atât americanii cât și rușii se vor implica în mod direct în război, poate chiar și chinezii având în vedere parteneriatul bilateral Iran-China.
Mai probabil decât un atac israelian asupra Iranului este continuarea războiului prin proxy cu aliații Iranului în sudul Libanului, în Yemen și în Siria. În Liban, Hezbollah-ul este avantajat atât de geografie, nu sunt încercuiți ca Hamas în Gaza, dar și de tehnologia mai avansată și miile de kilometrii de tuneluri. Israelul continuă să bombardeze bazele houthi din Yemen, iar în Siria a atacat Damasc, capitala, o prezentatoare TV destul de populară chiar murind în urma acestui atac. Aparent americanii și NATO sunt cei care își doresc mai multă loviturile din Damasc, au apărut mai multe rapoarte care sugerează că doresc să provoace Rusia și să deschidă un nou front al războiului din Ucraina atacând bazele militare ale Rusiei din Siria.
Turcia tot amenință că va intra în război și condamnă Israelul cu fiecare ocazie, dar intrarea Turciei în război este foarte improbabilă: Turcia dorește doar să se poziționeze public ca lider al lumii arabe, dar comparativ cu Iranul Turcia nu este dispusă să facă sacrificii militare, scopul principal al Turciei este să devină noul hub regional al comerțului de gaze, scop ce necesită un statut oarecum neutru.
Austria preferă normalitatea și anti-vaccinismul
Partidul Libertății (FPÖ), o formațiune politică considerată de extremă dreapta a obținut 29% din voturi la ultimele alegeri din Austria și a devenit cel mai mare partid din parlament. Deși nu au reușit să câștige o majoritate absolută, această victorie este semnificativă nu doar pentru scena politică austriacă, ci și pentru tendințele naționaliste care se manifestă în Europa.
FPÖ are o retorica anti-imigrație, anti-UE și o poziția fermă împotriva sancțiunilor impuse Rusiei care slăbesc economia națională și europeană prin creșterea prețului la gaze. Liderul FPÖ, Herbert Kickl, a făcut campanie cu promisiunea de a „reface Austria”, similar cu discursul lui Trump. Acesta a declarat că va trimite acasă toți imigranții care au intrat ilegal în Austria și că ajutoarele sociale le vor fi rezervate doar austriecilor nativi, ba chiar a propus „remigrarea” — un concept prin care imigranții care nu se integrează ar fi trimiși înapoi în țările lor de origine. De asemenea, FPÖ a criticat măsurile de gestionare a pandemiei: Kickl nu este vaccinat și chiar a descris vaccinurile COVID-19 drept „un experiment de inginerie genetică”. De asemenea, FPÖ se opune „dictatului multiculturalismului” impus de Bruxelles, având un discurs extrem de similar cu cel al lui Viktor Orban
FPÖ s-a poziționat ca un protector al neutralității Austriei și al intereselor naționale și astfel a fost atacat în presa occidentală, majoritatea entitatilor numindu-i nazisti si extremisti. Dar vedem o ascensiune similară a partidelor definite drept extremă dreapta în întreaga Europă. În Germania, Alternativa pentru Germania (AfD) a câștigat recent alegeri regionale importante, iar în Cehia partidele de dreapta au câștigat alegerile regionale de săptămâna trecută. Nemulțumirea față de politicile imigraționiste și de influența tot mai mare a UE asupra politicilor naționale se resimte în toată Europa.
Nu se știe daca FPÖ va ajunge la guvernare pentru ca nu a obținut o majoritate, depinde cum se vor face alianțele, dar și dacă nu vor reuși să creeze o alianță destul de puternică, măcar subiectele precum imigrația, neutralitatea Austriei în conflictul din Ucraina și relațiile cu UE vor rămâne în centrul dezbaterii publice.
Înființarea unui NATO asiatic
Japonia, aliata Americii și partenera NATO, are de marți un nou premier, Shigeru Ishiba, care deși continuă în mod previzibil multe dintre politicile administrației anterioare, precum creșterea bugetului militar și consolidarea relațiilor cu SUA, susține crearea unui NATO asiatic. Ishiba promovează ideea unui NATO asiatic încă din 2014, iar deși această organizație nu ar trebui să vizeze vreo țară anume sau să excludă vreo țară din regiune în formatul în care a fost propus inițial, anume ca mecanism de securitate colectivă în Asia, se pare că în ultimii ani acest proiect are ca scop încercuirea Chinei și descurajarea unui posibil atac asupra Taiwan.
Ishiba este o personalitate politică interesantă, susține cu ardoare orice politică americană (a susținut atât de tare Ucraina în ultimii ani încât intrarea în Rusia îi este interzisă), dar Ishiba a declarat că Japonia nu este o țară cu adevărat suverană din cauza dependenței Japoniei de Washington pentru securitatea sa și chiar a pus la îndoială voința SUA de a apăra Japonia, spunând că SUA nu apără corespunzător nici Ucraina din moment ce nu s-a implicat direct în conflict cu Rusia. Într-un articol pentru o revistă americană, acesta a spus că Taiwan-ul va deveni următoarea Ucraina a lumii, în acest context propunerea unui NATO asiatic fiind logică.
Această propunere a fost ignorată însă de majoritatea lumii, nicio țară nu a avut vreo reacție pozitivă la nivel oficial: Rusia a avertizat că nu ar trebui să se creeze acest NATO, India a respins rapid propunerea acestuia, și SUA a respins și ea propunerea, Secretarul de Stat pentru Asia de Est spunând că este prea devreme pentru astfel de discuție. Imediat după ce a devenit prim-ministru, ministrul sau de Externe a spus că acest NATO asiatic nu mai fi înființat în viitorul apropiat, ci este un plan pe termen lung, deci dorința americanilor a devenit realitate.
Nu există nici o îndoială că o alianță militară este necesară pentru a limita puterea Chinei în regiune, mai ales având în vedere creșterea puterii Organizației de Cooperare de la Shanghai. Faptul că nicio țară din regiune nu a dat vreun semn că ar dori să se alăture acesteia arată însă nu doar că influența Chinei în zonă a crescut în ultimii ani, dar și că restul țărilor asiatice nu și-ar dori să fie de partea americanilor și a japonezilor atunci când inevitabilul conflictul din Taiwan va începe. Planul americanilor este oricum de a încercui China cu lideri ascultători precum Ishiba care vor și ei să înceapă războiul din Taiwan cât mai devreme, deci o alianță independentă de SUA probabil că nu va fi necesară.
La momentul de față oricum nu pare că acest NATO asiatic va deveni o organizație concretă în următorii ani, dar poate inspira UE, care cu siguranță are nevoie de un pact mai serios de securitate colectivă sau chiar o armată colectivă având în vedere relațiile proaste cu vecinii ruși, dar și probabilitatea că SUA va elimina ajutoarele financiare și militare pentru membrii NATO și bazele militare ale acestora dacă Trump va ajunge la putere.
