Principalele declarații ale ministrului Muncii: „Am avut 4 legi ale pensiilor, toate cu prevederi diferite, (…) am avut creșteri artificiale ale indicilor de corecție care i-au defavorizat pe pensionarii de dinainte de 2011.”
„Pensiile militare nu vor fi recalculate pe baza acestei legii, aceasta vizează DOAR pensiile din sistemu public.”
„Am avut permanent emoții că recalcularea nu se va termina la timp. Recalcularea, de fapt, a fost gata, dar procesul de verificare a fișierelor a presupus cea mai mare atenție din partea colegilor mei.”
„Deciziile pot fi primite și de rudele pensionarilor, iar dacă nu este nimeni acasă, pensionarul își poate ridica decizia de la oficiu poștal în termen de 20 de zile, iar după acest termen de la Casa de pensii locală.”


