Dispariția lui Aurelian Andreescu a fost ignorată de presa comunistă, singurul loc de unde admiratorii au aflat vestea tristă fiind rubrica „decese” din ziare. Motivul era acela că artistul căzuse pradă alcoolului, într-o epocă și un mediu care încurajau acest viciu (să amintim doar de Nichita Stănescu sau Dan Spătaru).În 1986, Aurelian Andreescu era umbra artistului care, la începutul anilor 70, aflat pe culmile gloriei, spune că eșecul nu-l doboară. Viața i-a dovedit contrariul, iar eșecurile pe diverse planuri l-au transformat într-un om copleșit de resentimente, pe care încerca să le alunge cu ajutorul alcoolului.
Interviu în „Flacăra”, 1971 – (sursă Digiteca Arcanum)
Interviu în „Flacăra”, 1986, foto Paul Agarici – (sursă Digiteca Arcanum)
În mai 1986, jurnalistul Dan Bîrlădeanu, de la săptămânalul „Flacăra”, a realizat un interviu atât de direct și fără menajamnete, încât este surpinzător faptul că a fost publicat, în contextul standardelor rigide ale cenzurii din ultimii ani ai regimului Nicolae Ceaușescu. Aurelian Andreescu a vorbit deschis despre consumul de alcool, despre promovare pe pile în industria spectacolului, despre instituții și persoane care, considera el, l-au sabotat-o și l-au marginalizat. La un moment dat jurnalistul intervine și-i atrage atenția că tonul și acuzațiile sunt prea virulente.
RESTAURANTUL RĂMÂNE MAREA VERIFICARE, ÎȚI DĂ ADEVĂRATA MĂSURĂ A TALENTULUIDe la prima întrebare, intervievatorul dezvăluie faptul că Andreescu a fost surprins când cineva din presă l-a sunat să stabilească o întâlnire.„De ceva vreme, activitatea (mea – N.A.) cunoaște un con de umbră. Telefoanele sună mai rar, treburile nu mai merg ca odinioară, sănătatea îmi dă de furcă, cu toate că mă aflu în cea mai mare formă de când mă știu. Și cred că nu exagerez”, declara artistul.Discuția propriu-zisă a început tot cu o temă sensibilă: cântatul în baruri si restaurante, nopțile pierdute și „întregul alai” care le acompaniază. Nu ați obosit niciodată, nu doreați altceva ?Doream teatrul. Dar restaurantul rămâne marea verificare. El îți dă adevărata măsură a talentului.Îți developează greșelile de interpretare sau de dicție. (….) restaurantul te întărește, te cizelează. Nu regret” mărturisea solistul.Pe de altă parte, Andreescu nu ascundea faptul că este frustrat de statutul său de cântăreț de bar și în diverse spectacole colective.„Repet, sunt în mare formă. Muzica îmi bântuie sufletul şi inima şi eu n-am unde mă exprima. Barul Bulevard, unde cânt acum, nu-i prea puțin? Îmi cunosc valoarea. Nu vorbesc cu infatuare, dar, zău, prea multe șicane…”REPLICA DEVENIȚĂ PROVERBIALĂ: NIMENI NU M-A ÎNTREBAT CE MĂNÂNC, TOȚI MĂ ÎNTREBAU CE BEAUJurnalistul Dan Bîrlădeanu a încercat să tempereze tonul discuției, însă Andreescu părea decis să-și verse amarul.”D.B: Cum necazurile, ca si viața dealtfel, sunt trecătoare, să mergem mai departe. Vă cer putină stăpânire de sine, nu de alta, dar eu nu am nicio vină.A.A.: „Ba da, ați cerut totul șl cu sinceritate. Sinceritatea de multe ori doare.”
Apelul la sinceritate absolută a adus discuția în cel mai dureros punct; consumul de alcool și cum i-a ruinat cariera.D. Bîrlădeanu: „Cei care vă cunosc mai de aproape susțin că sunteți propriul dumneavoastră dușman. Ați băut prea mult și, ceea ce este grav, beți și acum (…). Chiar acest interviu l-am făcut cam greu, mereu erați bolnav (potrivit unei declarații a lui Petre Geambașu, în timpul recitalurilor pe care le avea într-un restaurant din București, Aurelian Andreescu stătea pe scaun – N.A.), în imposibilitatea de a putea purta o discuție. Poate vă supără întrebarea, dar e mai bine să spunem lucrurilor pe nume.”Aurelian Andreescu: „Nu mă supăr deloc Si nici nu am nimic de ascuns. (…) Când mă apropiam de scenă, de emoție mi se tăiau picioarele.Şi la începutul carierei şi astăzi. Am văzut că un pahar îmi restabilește echilibrul. Dacă mă rezumam la acel pahar, cred că nu se întâmpla nimic. Dar localul este necruțător. (…) Niciodată, nimeni nu m-a întrebat ce mănânc, toți mă întrebau ce beau. Şi uite aşa, încetul cu încetul, vinul a devenit o obișnuința, iar de aici la necesitate este un singur pas. Acum mă lupt, împreuna cu medicul meu, să înlocuiesc vinul cu ceva care să-mi învingă emoțiile, dar să nu-mi dăuneze sănătății. (….) Dar vreau să se mai ştie că păhărelul, în ultimii ani, mi-a fost şi un bun prieten, căci adevăraţii amici s-au cam risipit Oare de ce?!”.Un posibil răspuns la această întrebare a venit, peste câțiva ani, de la Dan Spătaru, prieten, coleg de scenă și oarecum rival al lui Aurelian Andreescui.„Avea voce mult mai bună ca a mea, o spun cinstit. Era un om extraordinar, dar foarte slab la anumite tentații bahice, iar cum „prieteni” de pahar se găsesc destui, nu a putut să se sustragă. Eu am zis într-o zi ,,stop”, şi aşa a rămas,” relata Dan Spătaru într-un interviu din 1994.Ultimul interviu al lui Aurelian Andreescu a apărut în săptămânalul „Flacăra” din data de 6 iunie 1986. Realizator: Dan Bîrlădeanu Fotografii: Paul Agarici. Surse: Digiteca Arcanum/Biblioteca Deva
22 IULIE 1986 – ALCOOLUL L-A ÎMPINS PE DRUMUL FĂRĂ ÎNTOARCEREDin păcate, la mai puțin de 2 luni de la acordarea interviului, Aurealian Andreescu a murit. Dependența de alcool s-a dovedit mai puternică decât recomandările medicilor.Epilogul s-a scris pe scena unui restaurant din Eforie Nord și apoi în camera unui hotel. Muzicianul și șeful de orchestră Petre Geambașu a povestit ultimele ore în public ale lui Andreescu, pentru Impact.ro.„Am observat de pe scenă intrarea în Grădina Perla Mării a lui Aurelian Andreescu, însoțit și sprijinit serios de un bărbat înalt. (…) După circa 10 minute, am trimis unul dintre membrii orchestrei (…) să-l invite pe Aurelian la scenă și să prezinte publicului una-două piese. (…) Știam că este bolnav, că la Restaurantul Bulevard, din București, unde era colaborator, cânta șezând pe un scaun și că nu mai bea alcool de 6 luni. M-am așezat cu el pe treptele scenei în șezut, ca și când așa ar fi fost regia, și am cântat împreună 2 piese foarte cunoscute.Lumea a aplaudat, l-am sprijinit să se ridice, domnul cu care venise l-a preluat și s-au întors la masă. Au mai stat câteva minute, au făcut cu mâna gestul de „La revedere!” și au plecat.A 2-a zi dimineață, Petre Geambașu a primit vestea morții lui Aurelian Andreescu de la recepționera hotelului în care locuia.
OAMENII AU AFLAT DIN GURĂ ÎN GURĂ ȘI DE LA RUBRICA „DECESE” DESPRE MOARTEA ARTISTULUIPresa de la acea vreme nu a scris nimic despre dispariția sa, singurele confirmării fiind anunțurile de la rubirca „”decese””.”FAMILIA Nae Lăzărescu deplînge moartea prematură a minunatului om, prieten şi coleg AURELIAN ANDREESCU, care s-a dăruit cu toată fiinţa muzicii uşoare româneşti şi transmite sincere condoleanţe familiei îndurerate.”ÎNDURERAŢI, colegii din Teatrul „Fantasio” anunţă stingerea cîntecului purtat de AURELIANalm DREESCU, trăgindu-se astfel ultima cortină peste viaţa acestui bun coleg şi prieten. Suntem alături de familia îndoliată.””A căzut o stea a muzicii uşoare AURELIAN ANDREESCU. Sînt alături de prieteni şi familia îndurerata. Nicu Constantin.””NE ALĂTURĂM cu tot sufletul durerii familiei la pierderea dragului şi vechiului nostru prieten AURELIAN ANDREESCU. Familia Cornel Constantiniu.””AMINTIRE de neşters celui pentru care cîntecul a fost vis înalt de viaţă, făcîndu-şi prin el un nume nepieritor în lumea muzicii româneşti, AURELIAN ANDREESCU, rămas mereu cu noi, printre noi ca un prieten drag, niciodată uitat. Familia Benone Sinulescu.”
