Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 72/2007 nu a fost verificată pentru legalitate de către Curtea Constituțională a României din perspectiva art. 491 din Codul administrativ, cu care se bate cap în cap, şi nu ia în considerare principiul contabil al proprietăţii bunului în relaţia cu terţii, ducând încheierile de carte funciară departe de tărâmul de neatins al răspunderii patrimoniale.
Într-o opinie, nu ar exista o contradicție, pentru că înscrierea în cartea funciară a unui drept reprezintă o procedură necontencioasă, la fel și cererea de reexaminare este tot una necontencioasă, prin urmare și calea de atac a plângerii trebuie să fie tot necontencioasă (nu se poate schimba caracterul necontencios odată cu formularea unei căi de atac) – poate interveni inadmisibilitatea formulării unei cereri cu caracter contencios în cadrul unei proceduri necontencioase.
Într-o altă opinie, atunci când instituția publică creează un prejudiciu prin refuzul nejustificat de intabulare, justițiabilul poate să uzeze de art. 491 Cod administrativ, printr-o acțiune separată ce are caracter contencios, sau art. 22 (7) din Legea nr. 7/1996, să ceară răspunderea registratorului. Personal, cred că dreptul la justiție trebuie să urmeze ambele şi să se judece în cadrul unui singur proces în contencios administrativ. Cu alte cuvinte, decizia ÎCCJ nr. 72/2007, care face trimitere la art. 50, nu ar trebui să mă împiedice să cer şi aplicarea art. 22 (7) din Legea nr. 7/1996, cu trimitere la art. 491 din Codul administrativ. Dreptul de a acoperi prejudiciul celui afectat nu ar trebui să urmeze o altă cale, atunci când sunt angrenate sume de bani în plus și timp pierdut.
Însă în practică se despică firul în patru şi se fac proceduri la proceduri… Prin soluționarea plângerii în sens favorabil de către instanță pentru cel care a solicitat intabularea se asigură pronunțarea unei hotărâri favorabile celui prejudiciat de OCPI, în ipoteza formulării ulterior soluționării favorabile a plângerii a unei acțiuni împotriva OCPI. Cu alte cuvinte, dacă instanța consideră că refuzul intabulării este nejustificat, formulezi o acțiune în răspundere împotriva OCPI și atașezi soluția instanței care a soluționat plângerea și practic dovedești conduita ilicită a OCPI și obții atragerea răspunderii și repararea prejudiciului. Şi atunci ce sens mai are procedura necontencioasă? Doar să apere funcţionarul abuziv?
Potrivit art. 17 alin. (1) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, „publicitatea imobiliară întemeiată pe sistemul de evidență al cadastrului general are ca obiect înscrierea în cartea funciară a actelor și faptelor juridice referitoare la imobilele din același teritoriu administrativ și se realizează de către oficiile teritoriale pentru imobilele situate în raza teritorială a acestora”. Cartea funciară şi statul nu pot afecta dreptul la proprietate cu toate dezmembrămintele lui. În acest cadru de reglementare, prin art. 20 alin. (1) din aceeași lege se prevede că „dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil”, iar în cuprinsul art. 21 s-a subliniat că „modificarea conținutului unui drept ce grevează un drept real imobiliar se înscrie, dacă legea nu dispune altfel, potrivit regulilor stabilite pentru dobândirea și stingerea drepturilor reale”. Publicitatea imobiliară aduce la cunoştinţă informaţii ca de exemplu grevarea unui drept real imobiliar, dar nu restrânge dreptul de circulaţie.
Inexistenţa unui act valabil ţine şi de ce poate să fie interpretat ca act valabil. Procesul verbal de ridicare a unor documente de către DNA nu este un act valabil, dacă nu este însoțit de o ordonanţă dată în sensul art. 249 Cod procedură penală. Şi nici lipsa documentelor nu poate fi o opreliște pentru notarea în cartea funciară.
În conformitate cu principiul relativității, în art. 22, înscrierea unui drept se poate efectua numai „împotriva aceluia care, la înregistrarea cererii sale, era înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează să fie făcută”, precum și „împotriva aceluia care, înainte de a fi înscris, și-a grevat dreptul, dacă amândouă înscrierile se cer deodată”. În condițiile în care ordonanța procurorului nu menţionează proprietarul ce va fi prejudiciat, ne aflăm în faţa unui artificiu, ce trebuie de „n” ori pedepsit de lege, pentru că duce la abuz. Încrederea în funcționarul public nu trebuie să lase loc de speculaţii sau de activitate dincolo de consemnarea adevărului.
Citește continuarea pe juridice.ro
