Ce nu știe publicul larg, dar ar fi trebuit să știe fiecare primar, este că legea nu i-a legat la mâini. Dimpotrivă, le-a pus pixul în mână. OUG 78/2025 prevedea expres un mecanism prin care consiliile locale puteau decide reduceri sau scutiri la impozitele și taxele locale. Nu la infinit, nu oricând, ci până la 31 decembrie 2025 pentru anul 2026. Aceasta a fost portița, legală, curată, constituțională, o hotărâre de consiliu local, atât, nu revoluție, nu război cu Guvernul, nu declarații patriotarde. O ședință, un vot, un act administrativ.
Și ce-au făcut mulți edili? Au stat cu ochii pe Guvern, ca la prognoza meteo, au așteptat, au sperat că poate nu plouă. A plouat. Astăzi, aceiași primari sunt șocați că taxele au explodat. Unii apar prin studiouri, alții prin comunicate. Toți spun același lucru, „nu mai avem ce face”. Ba da, ați avut! Decembrie nu este doar luna colindelor, este luna deciziilor administrative. Cine a ratat-o, a ales să nu decidă. Și în politică, lipsa deciziei este tot o decizie.
Guvernul? A făcut ce știe mai bine, a mutat povara în teritoriu, a centralizat decizia și a descentralizat nervii, a legiferat rapid și a plecat mai departe. Noutatea nu e legea, noutatea e tăcerea sincronizată a primarilor. Când Guvernul trage, administrația locală trebuia să se opună. Dar e greu să citești codul fiscal când e mai comod să aștepți indicații.
Acum, pentru cei care încă mai vor un mandat, există viață și după decembrie. Dar nu fără inteligență administrativă. Există legi care permit compensarea impactului fiscal, există mecanisme sociale, există calcule simple pe care orice primărie le poate face într-o zi. Diferența este între primarul care spune „nu se poate” și primarul care spune „uite cum se face”. Primul pierde alegerile. Al doilea le câștigă fără afișe.
Aici vine partea pe care n-o spune nimeni tare, dar care există perfect legal, primăriile pot compensa creșterea taxelor, fără să încalce nicio lege sau ordonanță, prin politici sociale locale. Cum? Prin Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune. Legea permite autorităților locale să acorde sprijin financiar persoanelor și familiilor vulnerabile, să stabilească cuantumuri și forme de sprijin în completare, să acopere costuri generate de politici publice care afectează traiul.
Tradus pe românește, fără limbaj de lemn, consiliul local poate decide ca persoanele și familiile eligibile pentru venitul minim de incluziune să primească un sprijin echivalent cu majorarea taxei pe proprietate. Nu cadou, nu pomană, compensare.
Soluția este simplă, în trei pași (ca să nu spună nimeni că e complicat):
Primăria calculează cât a crescut, în medie, impozitul pe locuință.Identifică beneficiarii de venit minim de incluziune (datele există deja).Acordă un sprijin financiar local, anual sau fracționat, în cuantum egal cu creșterea taxei.
Rezultatul? Cetățeanul vulnerabil nu simte povara, primarul respectă legea, guvernul rămâne cu ordonanța și administrația locală rămâne cu oamenii. Cine spune că nu se poate minte sau nu știe. Peste 50% din populație se încadrează, direct sau indirect, în forme de sprijin social sau venituri mici. Acolo e miza electorală. Acolo e responsabilitatea. Un primar care spune „nu avem pârghii” este un primar care n-a citit legea. Un consiliu local care spune „așa a decis Guvernul” este un consiliu care a renunțat la rolul lui.
Electoratul nu uită facturile, nu iartă scuzele și nu votează explicații. Decembrie 2025 a fost primul test. Unii l-au picat, alții nici n-au intrat în sală. Românii nu cer minuni, cer să nu fie luați de proști. Cine știe legea și o folosește pentru oameni va fi reales. Cine se ascunde după ordonanțe va fi schimbat.
La următoarele alegeri, întrebarea nu va fi „Ce a făcut Guvernul?”, ci „Ce ai făcut tu, domnule primar, când oamenii tăi n-au mai putut plăti?”. La următoarele alegeri, nu va mai conta ce a făcut Guvernul. Va conta un singur lucru, unde a fost primarul când legea îi dădea voie să-și apere oamenii.
Ninel PEIA
Senator al României
Chestor al Senatului
