România deține povești ce rivalizează cu cele din basme, iar una dintre cele mai fascinante se scrie în liniște, la poalele Munților Gutâi, în inima regiunii Maramureș. Aici se află orașul Baia Sprie, mic ca dimensiune, dar cu o moștenire remarcabilă: aurul, adânc înrădăcinat în istoria și solul său. Puțini știu că străzile din acest oraș sunt, în mod literal, pavate cu aur. Nu vorbim de dale strălucitoare sau de ornamente extravagante, ci de ceva mai autentic: praful de aur rămas în sol după secole de exploatare minieră.
Baia Sprie a fost una dintre cele mai importante zone aurifere din Transilvania, iar tradiția mineritului aici se întinde pe mai bine de două milenii.
În perioada de vârf a activității miniere, în jurul anului 1700, existau peste 75 de exploatări aurifere active în zonă. Aurul extras era atât de valoros încât regi și imperii s-au luptat pentru controlul acestei regiuni. Din această pământ s-au ridicat averi, au fost scrise tratate și au izbucnit conflicte.
„Oriunde pășești, găsești o cantitate mică de aur”, spun localnicii, citați de ZF. Nu exagerează. În multe zone, drumurile neasfaltate păstrează urme invizibile ale metalului prețios. Ironia sorții face ca tocmai aurul care a făcut faima regiunii să fie și motivul pentru care unele străzi rămân în pământ bătătorite: asfaltarea lor ar însemna acoperirea unor potențiale resurse.
Ultima mină a fost închisă în 2006, însă amintirea celor care au lucrat în subteran, adesea în condiții dificile, încă trăiește în memoria orașului. Clădirile administrative ale minelor, intrările în galeriile abandonate și poveștile transmise din generație în generație păstrează vie identitatea locului.
Baia Sprie nu este doar un oraș cu aur sub pavaj, ci un loc care îmbină natura, istoria și tăcerea unei epoci apuse. Astăzi, turiștii vin să descopere peisaje spectaculoase, lacuri montane și trasee de drumeție, fără să știe că sub pașii lor se ascund fire de aur — la propriu.
Se reia exploatarea aurului și argintului într-o mină din România
