Această pâine este sfințită fiind însemnată cu copia și primind sfinte cuvinte; nu este însă împărtășirea Trupului lui Hristos, căci acelea sunt Tainele.
Anafura se clasează însă în categoria ierurgiilor (sacramentaliilor) bisericești, adică a „acelor mijloace și acte sfinte ale Bisericii, în care și prin care aceasta își exercită puterea de binecuvântare și sfințire predata de întemeietorul său”.
Când este bine să iei anafură și agheasmă în post. Care este, de fapt, ordinea. Ce spun preoții
În ceea ce privește anafură, ea este menită în primul rând să lucreze asupra constituției noastre psihologice, prin semnificația simbolului material al pâinii. Prin natura sau specificul său, acest element indică adică „efectele, al căror instrument este”. Astfel, „anafură este un semn al dragostei frățești, care unește pe toți cei care o mănâncă, așa precum Pâinea euharistică arată că toți acei care o primesc sunt uniți în Iisus”. Aceasta a fost rațiunea și scopul în imediată legătură cu instituirea anafurei.
Ca urmare a rugăciunii pentru binecuvântarea ei, anafura produce, fără îndoială, și anumite efecte, ca lucrări ale grației actuale, în legătură cu trebuințele sau nevoile vieții noastre zilnice.
Ce se ia mai întâi: anafora sau aghiasma?
Scopul ei este același ca al tuturor ierurgiilor și al întregului cult, adică „preamărirea lui Dumnezeu și sfințirea omului”; binecuvântarea, pe care o primește anafură, face că ea să devină „un instrument al darurilor dumnezeesti, al binefacerilor și puterilor dumnezeiești, să depărteze piedicile mântuirii, să înmulțească dispozițiunile subiective la primirea dumnezeestilor daruri și să pregătească pentru daruri mai înalte”.
