Mama îl îmbrăţişează şi îi spune: Şi n-ai să înţelegi niciodată…Mai târziu, copilul îşi întreabă tatăl:– De ce plânge mama?– Nu ştiu nici eu! Toate femeile plâng uneori așa, fără motiv!, a fost tot ce i-a putut spune tata. Devenit adult, îl întreabă pe Dumnezeu:– Doamne, de ce plâng femeile aşa de uşor?– Când am făcut femeia, ea trebuia să fie o fiinţă deosebită. I-am făcut umerii destul de puternici ca să poarte pe ei toată greutatea acestei lumi, dar destul de moi ca să fie confortabili. I-am dat forţa de a da viaţă şi aceea de a respecta respingerea cu care o tratează adesea propriii copii. Forţa de a avea grijă de familie, în pofida bolilor şi a oboselii. I-am dat sensibilitatea de a-şi iubi copiii cu o dragoste necondiţionată, chiar şi atunci când ei o rănesc cumplit. I-am dat forţa care îi permite să continuie când toată lumea abandonează. I-am dat forţa de a-şi suporta soţul în căderile sale şi de a-i rămâne alături mereu cu aceeaşi tărie. Şi, în fine, i-am dat lacrimi să plângă iar și iar, ori de câte ori simte nevoia…
