Romano-catoliceSs. Inocenţiu I, pp.; Alois Orione, pr.; Maximilian, m.
Sfântul Cuvios Teofan Mărturisitorul este pomenit în calendarul creştin ortodox la 12 martie.
S-a născut la Constantinopol, părinţii săi fiind înalţi demnitari, Isaac şi Teodotia, la jumătatea secolului al VIII-lea. Printre rudele sale se numărau doi împăraţi ai imperiului: Leon Isaurul (717-740) şi Constantin Copronimul (740-775).
Orfan de tată de la vârsta de 3 ani, Teofan a fost crescut de împăratul Constantin Copronimul care, în înţelegere cu unul dintre demnitari, l-a logodit la vârsta de 12 ani, cu fiica acestuia, urmând ca la vârsta cuvenită să fie căsătoriţi.
Atunci când a venit ziua nunţii, tânărul mire i-a descoperit soţiei sale gându-l pe care îl avea, să rămână împreună pentru puţin timp, pentru a-l linişti pe tatăl fetei, prefăcându-se că trăiesc în firească însoţire trupească, dar sub acest chip să trăiască ca fratele cu sora.
Cei doi soţi s-au învoit astfel să trăiască în deplină curăţie şi au început să împartă mare parte din averea lor săracilor, Sfântul Teofan rămânând să îndeplinească atribuţiile de înalt funcţionar al imperiului.
După moartea părinţilor, s-au hotărât amândoi pentru viaţa monahala, Sfântul Teofan a intrat în Mănăstirea Polihroniu, în Singriania, iar soţia sa, primind numele de Irina în Mănăstirea Prinkipos.
Timp de 6 ani a îmbinat rugăciunea cu munca, copiind diferite texte şi ridicând un aşezământ monahal în insula Calonim.
A participat la Sinodul al VII-lea ecumenic de la Niceea (787). În timpul mişcării iconoclaste a fost exilat de Leon Armeanul (813-850) în insula Samotracia. Deja bătrân şi bolnav, după 23 de zile de exil a murit.
Sfântul Grigorie Dialogul, pomenit de Biserică în 12 martie, s-a născut la Roma, tatăl său, Gordian, era senator. Din familia sa atât bunicii cât şi mama sa, Silvia, s-au sfinţit, iar Sfântul Grigorie născându-se într-un astfel de neam sfânt, încă din tinereţe a fost deprins cu faptele bune şi cu dragostea de Dumnezeu. Şi, deşi trăia în lume, el era monah prin viaţa şi voinţa sa.
După moartea tatălui, a început a să împartă marea avere ce-i rămăsese în milostenii şi pentru sfintele locaşuri.
„În Sicilia a zidit şase mănăstiri, îndestulându-le cu toate cele de trebuinţă, iar a şaptea, în Roma, înăuntrul cetăţii, în cinstea Sfântului Apostol Andrei. Prefăcându-şi în mănăstire casa sa, care era aproape de biserica Sfinţilor Mucenici Petru şi Pavel, lângă muntele ce se numea Scvara, şi într-acea mănăstire lepădându-şi hainele mireneşti ţesute cu aur, împreună cu perii de la tundere, s-a îmbrăcat în hainele cele de lână ale rânduielii monahiceşti şi s-a povăţuit de iscusiţii stareţi Maximian şi Ilarion” (Vieţile Sfinţilor).
Nu după multă vreme, s-a făcut egumen al acelui aşezământ.
A fost ales episcop al Romei, în timpul împăratului Mavrichie (582-602).
