În prezent, iarna poate fi o perioadă dificilă pentru mulți dintre noi, dar în trecut, acest sezon reprezenta un adevărat pericol pentru supraviețuire. Pe teritoriul țării noastre, oamenii recurgeau la diverse strategii pentru a înfrunta iarna, inclusiv consumul unei băuturi speciale, asemănătoare vinului.
Există dovezi scrise despre severitatea iernilor de pe aceste meleaguri încă din vremea dacilor, când poetul roman Ovidius menționa frigul extrem din zona Mării Negre.
„Vitele pier. Boii, cu trupurile lor mari, încremenesc, acoperiţi de zăpadă, iar cerbii, strânşi grămadă, sunt ţintuiţi pe loc sub povara de nea proaspăt căzută”, scria și Vergiliu, în secolul I î. Hr. El povestea ca vânătorii puteau vâna cerbii de aproape, deoarece animalele nu se mai puteau deplasa rapid, din cauza zăpezilor.
Poetul roman a mai notat că oamenii din aceste teritorii obișnuiau să pregătească o băutură specială, pe timp de iarnă. Aceasta semăna cu vinul, iar Vergiliu a descris „rețeta” în detaliu:
„Adună trunchiuri de stejar şi ulmi întregi pe care îi rostogolesc pe vatră şi-i pun pe foc. Locuitorii petrec la joc lunga noapte de iarnă şi le face plăcere să prepare, din orz fermentat şi din fructe acre de sorb, o băutură ce seamănă cu vinul. Un asemenea neam de oameni neînfrânaţi sălăşluiesc sub cele şapte stele; sunt bătuţi de vântul de răsărit din munţii Ripei şi îşi acoperă trupurile cu blănuri galbene de animale”, scria acesta.
Ierni draconice și în Evul Mediu
Chiar și secole mai târziu, iernile din aceste locuri continuau să fie la fel de austere. În Evul Mediu, intervalul dintre decembrie și martie era deosebit de greu de suportat, iar locuințele oamenilor din acea vreme erau reci și umede. Unii istorici menționează că, în anumite ocazii, temperatura din exterior era chiar mai ridicată decât cea din interior.
„Era atunci toiul iernii. Eu mă îmbrăcam cu trei cojoace si cu două rânduri de nădragi, dintre care unul bine căptușit. Purtam în picioare încălțăminte de lână, apoi ghete căptușite cu pânză de in și, în sfârșit, pe deasupra, o pereche de borghali (încălțăminte din piele de cal), îmblănită cu piele de lup.
Mă spălam cu apă caldă chiar lângă foc. Dar nu curgea o picătură care să nu înghețe îndată. Când mă spălam pe față, apa atingându-mi barba se prefăcea în gheață. Și dacă îmi scuturam barba cădea un fel de zăpadă. Apa care îmi picura din nas îmi îngheța pe mustăți. Nu puteam să mă sui singur pe cal, din cauza multelor veștminte cu care eram acoperit, astfel că tovarășii mei erau nevoiți să mă urce pe cal”, scria faimosul cronicar arab Ibn Battuta, care a ajuns până în Dobrogea, în secolul XIV.
